În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfânta Cuvioasă Parascheva își așteaptă pelerinii în curtea catedralei
În fiecare an, sărbătoarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei debutează cu tradiționala rânduială a așezării raclei cu moaștele Sfintei Parascheva în baldachinul ridicat în zona Catedralei Mitropolitane. Anul acesta, raclele Sfinților Parascheva și Paisie au fost scoase sâmbătă dimineața, 8 octombrie, de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Începând de astăzi, mii de pelerini din întreaga țară și nu numai sunt așteptați în cetatea Iașilor pentru a aduce un prinos de recunoștință celor doi sfinți.
A devenit o tradiție ca în fiecare an, în jurul sărbătorii Ocrotitoarei Moldovei, racla cu moaștele Sfintei să fie purtată de preoți pe umeri și să fie depusă spre închinare pentru mii de pelerini care sosesc la Iași în această perioadă. Anul acesta, ziua de 8 octombrie a reprezentat momentul scoaterii sfintelor moaște din Catedrala Mitropolitană și așezarea lor în baldachinul special amenajat și împodobit cu flori, situat în fața Căminului preoțesc „Sfântul Gheorghe”. Totodată, alături de Sfânta Parascheva se află și racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, care a fost adusă aseară de la Mănăstirea Neamț.
Hramul acesta este dedicat Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Ținând cont că se împlinesc 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie (1722-1794), alături de Ocrotitoarea Moldovei este așezată spre închinare și racla cu moaștele sfântului cuvios.
„Aducem mulţumire aleasă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit pe noi, dar şi pe cei asemenea nouă, să ajungem în această zi mult aşteptată de mulţi creştini din Iaşi, din Moldova, din ţară şi din afara ei. Cinstire se cuvinte să-i aducem Sfintei Parascheva şi Sfântului Paisie de la Neamţ pentru că rugăciunile lor, viaţa lor binecuvântată au făcut ca după multe veacuri, în numele lor, noi să fim aici, pelerinii să fie aici, gândurile şi inima multor creştini care dintr-o pricină sau alta nu pot să fie împreună cu noi în aceste zile. Mulţumire aducem lui Dumnezeu pentru toţi şi pentru toate, nădăjduind în mila lui că Sfânta Mitropolie, oraşul Iaşi şi Moldova vom fim gazde binecuvântate, primitoare, cu braţele deschise pentru pelerinii care ne vor călca pragul, aşa cum am încercat să fim deja pentru pelerinii care de la începutul lunii octombrie au fost împreună cu noi în duh şi în rugăciune. Slavă lui Dumnezeu pentru toate şi nădăjduim că rugăciunile Sfântului Paisie, rugăciunile Sfintei Parascheva şi rugăciunile calde ale pelerinilor se vor îndrepta spre Dumnezeu, ca El să-Și îndrepte şi să-Și întoarcă faţa Sa spre noi, spre ţară, spre Ucraina învecinată, spre întreaga lume, ca oamenii prin răbdare şi rugăciune să se întoarcă la Dumnezeu şi astfel pacea să se instaleze în inimile noastre mai întâi şi din inimile noastre să se răspândească asupra întregii lumi. Orice sfânt bineplăcut lui Dumnezeu este plin de Duhul Sfânt. Şi acolo unde este Duhul Sfânt nu se poate să nu se adune şi oamenii iubitori lui Dumnezeu. Cu certitudine viaţa Sfintei Parascheva a fost foarte simplă şi smerită. Acolo unde este simplitate şi smerenie se află adevărul, iar oamenii aleargă după adevăr”, a transmis IPS Părinte Teofan, la debutul pelerinajului.
Programul slujbelor de la Catedrala Mitropolitană continuă în această dimineață cu Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar între 16:00 – 18:00 se va săvârși Ceasul IX, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.
Duminică, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva, slujba de hram va fi oficiată, începând cu ora 9:00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, vor putea urmări slujba și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii.
Reamintim că în această perioadă de sărbătoare, toate slujbele de la Iași vor fi transmise LIVE și pe rețelele de socializare Doxologia.ro.
Racla Sfintei va rămâne afară timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie. Dacă însă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, aşezarea sfintelor moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, decizia urmând a se anunţa în acele momente.