În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, duminică, 8 decembrie.
Ierarhul a vorbit credincioşilor prezenţi despre minunea tămăduirii femeii gârbove relatată de Sfântul Evanghelist Luca.
„Mântuitorul cunoștea multa ei răbdare, multa ei smerenie, n-a cârtit niciodată și și-a purtat neputința cu multă răbdare și cu multă rugăciune, crezând că Dumnezeu îi va dărui mântuirea. (…) Asta este minunea din Evanghelia de astăzi, care ne învață, pe de altă parte, să rămânem statornici în rugăciune și în credință”, a spus ierarhul. De asemenea, PS Episcop Iustin a mai remarcat că „femeia aceea vindecată slăvea pe Dumnezeu după ce și-a recâștigat normalitatea și integritatea fizică, (…) a transformat-o Mântuitorul, vindecând-o, în dascăl al dreptății și al recunoștinței”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de prof. Paula Bondre, şi de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois.






.jpg)
