Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Sfânta Parascheva, cinstită în ţinuturile scandinave
Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a participat în perioada 16-17 octombrie la manifestările religios-culturale dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva în parohiile româneşti din oraşele Ĺrhus şi Herning, Danemarca. Sâmbătă, 16 octombrie, PS Macarie a slujit Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română "Naşterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava" din oraşul Herning, Peninsula Iutlanda. Preasfinţia Sa a instalat pe părintele Casian Silviu în slujirea de paroh al nou-înfiinţatei enorii. După slujbă, Preasfinţitul Macarie a participat la agapa creştină organizată de parohie şi a purtat un dialog cu credincioşii şi cu membrii Centrului de tineret "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", filiala Herning. Totodată, Preasfinţia Sa a binecuvântat atelierul de veşminte bisericeşti "Sfânta Muceniţă Filofteia de la Argeş", în care se confecţionează veşmintele liturgice pentru comunităţile ortodoxe din ţinuturile scandinave, de către un grup de credincioase din parohie, coordonate de doamna preoteasă Gabriela Elena.
Tot sâmbătă, Preasfinţitul Macarie, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit slujba Vecerniei, după care a susţinut conferinţa cu tema "Trăirea credinţei şi problemele actuale ale creştinilor", urmată de un dialog duhovnicesc cu tinerii şi credincioşii. Duminică, 17 octombrie, PS Macarie a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de lansarea oficială a publicaţiei "Cruce şi Înviere", realizată de Parohia din Ĺrhus, ajunsă deja la cel de-al treilea număr. Evenimentul a fost organizat de Centrul de tineret "Sfântul Ştefan cel Mare", filialele Ĺrhus şi Herning, şi se înscrie în seria manifestărilor duhovniceşti şi pastorale dedicate Anului omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti în Patriarhia Română.



.jpg)
