Sfânta şi marea datorie a părinţilor

În Evanghelia a zecea du­pă Rusalii, Mântui­to­rul Hristos i-a spus ta­tă­lui:  „Aduceţi-l aici, la Mine!“...

În aceste cuvinte vedem po­runca dată de Domnul Iisus Hris­tos tuturor părinţilor creş­tini de a aduce pe copiii lor la Dumnezeu. Este vorba de sfân­ta şi marea datorie a părinţilor  de a se ocupa de educaţia religioasă a copiilor în familie.

Când se naşte un copil, lu­mea se întreabă: „Ce va deveni copilul acesta?“. Atât familia, cât şi societatea şi Biserica nădăj­duiesc ca din acel suflet plăpând să se dezvolte un om de valoare, un bun creştin al Bisericii, dar şi un harnic cetăţean al ţării.

Toate aceste nădejdi ale vii­torului, pe care copilul le poar­tă în fiinţa sa, toţi aceşti mu­guri de viaţă în dezvoltare trebuie cultivaţi, îngrijiţi, supra­ve­gheaţi cu aceeaşi grijă pe ca­re o are grădinarul faţă de plan­tele şi florile din grădina sa. Răspunzători de viitorul co­pi­lului, acei care pot hotărî, în bi­ne sau rău, societatea şi vii­torul unei ţări, dar şi al Bise­ri­cii, sunt părinţii, familia, „bise­rica de acasă“, după cum amin­teşte Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ce fel de creştere trebuie să dea părinţii copiilor lor

Pentru ca ei să realizeze a­ceste lucruri, se pune întreba­rea: Ce fel de creştere trebuie să dea părinţii copiilor lor? Răs­punsul este acesta: părinţii au datoria să dea copiilor o e­du­­caţie întemeiată pe dragos­tea de Dumnezeu, de aproa­pe­le, pe respectul faţă de poruncile sfinte, faţă de valorile culturale, dar şi pe dragostea faţă de muncă, pentru că „munca este cea mai  scumpă comoară pentru om“ (Pilde 12, 27).

A creşte copii numai din punct de vedere trupesc şi lu­mesc, a-i hrăni, a-i ocroti asta este şi grija animalelor. A-i trimite la şcoală, a le asigura o carieră în viaţă şi un trai fericit pe pământ este preocuparea tuturor, chiar şi a păgânilor, dar a da copiilor o creştere în dragostea de Dumnezeu şi în duh creştinesc şi a-i pregăti pen­tru viaţa cea veşnică, a­ceasta-i datoria sfântă a tutu­ror părinţilor creştini, să facă din copil un „atlet al lui Hris­tos“. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, când vorbeşte creştinilor din Efes despre obligaţiile lor, între altele le porunceşte: „Şi voi, părinţilor, creşteţi pe copiii voştri în mustrarea şi învă­ţă­tura Domnului“ (Efeseni 6, 4).

O astfel de educaţie pornită din familie este temelie a orică­rui copil, care duce la mântui­rea sufletului. Educaţia creşti­nă din familie este garanţia for­mării caracterelor tari şi cinstite. Seminţele credinţei în Dum­nezeu şi ale evlaviei, semănate de timpuriu în sufletul copilului, formează rădă­cini adânci şi sănătoase, care rămân ne­schim­bate toată viaţa. O creş­tere rea din casa părintească este izvorul otrăvit care umple pământul de oameni imorali, păcătoşi şi iadul de osândiţi.

Orice copil este o comoară de mare preţ. Salvarea lui este posibilă numai prin asigurarea  unei educaţii sănătoase, bazate pe învăţătura Bisericii şi prin ascultarea de Dumnezeu.

„Sufletul copiilor este ca pânza albă şi curată, care îşi păstrează până la sfârşit culoarea cu care a fost vopsită întâi“

În încheiere redau cuvintele de mare folos duhovnicesc ale Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Vă rog şi vă chem, fraţii mei, să aveţi multă grijă şi multă nevoinţă pentru copiii voştri. Luaţi seama, pururea, la mântuirea sufletelor lor. Aduceţi-vă aminte de fericitul Iov, care, în toate zilele, aducea jertfă pentru fiii lui, că se temea ca nu cumva să greşească ei faţă de Dum­nezeu cu gândul! Luaţi pildă de la Avraam, care a poruncit ca strănepoţii lui să ţină legea lui Dumnezeu! Că şi David, împă­ra­tul şi proorocul, vrând să moa­ră mai bine, decât să lase fiului său moştenire mare, l-a chemat pe acesta şi i-a poruncit zicând:

O, fiul meu! De vei vrea să trăieşti după legea lui Dumne­zeu, nu se va abate asupra ta niciun rău, ci toate lucrurile vor fi după vrerea ta şi vei dobândi tărie multă! Dar, dacă te vei lipsi de ajutorul lui Dum­nezeu, la nimic nu-ţi va folosi împărăţia şi puterea aceasta; că, de nu are omul dreptate şi credinţă neclintită, se pierd şi averile pe care le-a strâns cu nevoie şi cu multă trudă! Dar când are cineva de partea lui dreptatea şi credinţa neclintită în Dumnezeu, dobândeşte şi pe acelea pe care nu le are.

Se cuvine, dar, ca părinţii - tatăl şi mama -  să nu se îngrijească cum să le procure copii­lor lor bani şi avuţie multă, ci cum să-i poată face mai bogaţi în smerenie, în învăţătură, în bunătate şi în înţelepciune. Să-i facă să nu aibă nevoie de mul­te, ca să nu-i ispitească şi să-i bi­ruie poftele şi lumeştile lucruri ale tinereţii, ci să fie ple­caţi, învăţaţi şi înţelepţi. Se cuvine ca voi, părinţii, să luaţi sea­ma  cu atenţie şi cu grijă ma­re la toţi paşii lor, să vedeţi comportamentul lor, adunările lor, tovărăşiile lor. Că, de nu veţi fi atenţi la toate acestea, nu veţi avea iertare de la Dum­nezeu. Că, de nu avem grijă şi nu ne ostenim pentru  semenii noştri, ne pedepseşte Dumne­zeu. Sfântul Apostol Pavel îi învaţă pe creştini zicând: «Ni­me­nea să nu aibă grijă numai de dânsul, ci şi de fratele lui!» şi cu atât mai mult ne va pedepsi Dumnezeu pe noi, de nu vom avea grijă de fiii noştri.

Şi iată că tu, omule, faci tot ce poţi ca să agoniseşti fiului tău sau un cal bun, sau o casă bună, sau ţarină bogată şi vie, sau multe alte bogăţii, dar cum să facă binele, cum să aibă suflet bun şi curat, cum să aibă dreaptă învăţătură şi înţelep­ciu­ne, la acestea nu te gândeşti nicidecum! Să zicem că pe toate aceste avuţii le are şi că ele sunt multe şi cinstite. Dar, de nu-i bun, nici încercat, cel care le are, de le-ar şi chivernisi, toate se pierd şi se strică împreună cu el. Şi, de va fi sufletul lui vrednic şi bun, chiar dacă nu ar avea nimic în casa lui, va putea lesne să le agonisească pe toate.

Mulţi dintre părinţi, iarăşi, fac mare rău că fiilor lor care trăiesc în fără-de-lege şi se poartă rău şi nesocotit nu vor să le corecteze purtarea, nici să-i certe, nici să-i dojenească cu cuvântul, nici să-i supere.

Când vezi pe cineva  - om rău -  că-ţi bate copilul, îţi pare rău, te superi şi te înfurii ca o fiară sălbatică şi, mai rău, sari la cel care îl bate. Iar când vezi că în toate zilele satana îţi bate fiul şi îl duce la diavoli, tu dormi şi nu te mâhneşti, nici nu vrei să-l scoţi de la fiara cea rea, diavolul! Şi atunci, ce iubire de oameni vei afla tu înaintea lui Dumnezeu?

Deci tu, care te leneveşti să-ţi educi fiul, ce răspuns vei da lui Dumnezeu? Ce-ţi va zice Dumnezeu ţie, care eşti tată:

N-a locuit copilul tău împre­u­nă cu tine? Nu te-am lăsat eu învăţător, şi stăpân, şi purtător de grijă asupra copilului tău? Nu ţi-am poruncit să-l educi şi să-l înveţi încă de când este mic? Nu ţi-am dat, în mâinile tale, toată puterea asupra lui?

Deci ce iertare vei afla dacă îţi vei lăsa copilul să crească şi să rămână, chiar de la început, fără educaţie şi fără învăţă­tu­ră? Ce vei zice? Că-i copilul încet la minte şi nu poate fi e­ducat şi învăţat? Dar trebuia, a­tunci când copilul era mic, să-l înveţi şi să-l obişnuieşti cu lucrurile cele bune şi să-i cerce­tezi adâncimile sufletului, ca încă de la această vârstă să ştie încotro să-şi îndrepte paşii. Agricultorul taie mărăcinii înainte de a ara ogorul, şi la fel se procedează şi cu obiceiurile cele rele ale copilului.

Dacă copiii cresc de mici în bune obiceiuri, greu se vor abate spre rău când vor ajunge la vârsta matură, pentru că sufletul copiilor este ca pânza albă şi curată, care îşi păstrea­ză până la sfârşit culoarea cu care a fost vopsită întâi; oricât ar vrea cineva s-o vopsească în altă culoare până la sfârşit, ea îşi va păstra culoarea cea dintâi. Aşa şi copiii cei mici, când se deprind la bine, cu anevoie se întorc la rău. Pentru aceasta şi Sfântul Apostol Pavel, luând pildă de la poetul Meandru, zice în întâia scrisoare către Corinteni: (capitolul 15, versetul 33) «Prieteniile rele strică obiceiurile bune!».

«Fiilor, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul, fiindcă aşa este cu dreptate! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ, căci aceasta este întâia poruncă a făgă­du­inţei!» Iar înţeleptul Solomon zi­ce: «Fiul certat, înţelept va fi!». Sau: «cel ce-şi cruţă toiagul, îşi urăşte fiul; iar cel ce-şi iu­beş­te fiul, cu nevoinţă îl cear­tă!». Adică, cel care are milă de toiagul lui, acela îşi urăşte fiul;  iar acel care îşi iubeşte fiul, acela îl ceartă cu toată grija“. (Titlul şi intertitlu­rile aparţin redacţiei)

__________________________

* Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre creşterea copiilor, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Ră­dă­uţilor, Suceava, 2003.