În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Sfântul Antipa va fi sărbătorit la Biserica Olari
Biserica Olari din Bucureşti, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", Grădiniţa Nr. 271 şi Centrul social-educaţional ADORNO, organizează evenimentul cultural-filantropic "Sfântul Antipa la Olari". Acesta va avea loc duminică, 10 aprilie, la ora 18:00, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Capitală, situat pe bdul Pache Protopopescu nr. 62.
"În această acţiune vor fi implicaţi aproape 60 de copii din DGASPC, din Grădiniţa Nr. 271 şi din Parohia Olari, care vor prezenta publicului piesa de teatru "Sfântul Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului", momente muzicale, dansuri populare folclorice şi o expoziţie de olărit. Vasele de lut, realizate de aceşti copii în satul Olari (Hurezi - jud. Vâlcea), au fost pictate chiar de către ei în mai multe sesiuni de pictură susţinute în incinta bisericii, sub îndrumarea profesorului Ileana Paraschivoiu. La final, ca semn de preţuire şi de recunoştinţă, copiii vor primi cadouri şi daruri din partea credincioşilor Bisericii Olari. Întregul eveniment este prilejuit de sărbătorirea Sfântului Mucenic Antipa, episcopul Pergamului (11 aprilie), cel de-al treilea hram al Bisericii Olari, unul dintre cei mai vechi sfinţi ai creştinătăţii († 92), hirotonit ca primul episcop al Pergamului de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. Recent au fost descoperite în arhiva parohiei câteva părticele din moaştele Sfântului Mucenic Antipa şi ale Sfântului Mucenic Mercurie, care au fost depuse în Biserica Olari spre închinare", ne-a declarat părintele Mihai Iordache, parohul Bisericii Olari.