Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Sfântul Apostol Andrei, cinstit la Buzău și Focșani
În ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, miercuri, 30 noiembrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepis- copul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în locașul de cult din Focșani închinat Ocrotitorului României, informează consilierul mass-media al eparhiei, Dragoș Olteanu. Potrivit tradiției, s-a oficiat și Parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș, trecuți la cele veșnice. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a rostit un cuvânt de învățătură despre viața Sfântului Apostol Andrei și despre cinstirea deosebită de care acesta se bucură în țara noastră, fiind considerat creștinătorul poporului român.
Bucuria sărbătorii a fost sporită prin aducerea de la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău a unor părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi și ale Sfintei Cuvioase Mucenițe Anastasia Romana.



.jpg)
