În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul ocroteşte de trei ani parohia Munteni-Copou
Creştinii ortodocşi l-au sărbătorit ieri, 21 ianuarie 2010, pe Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul. Cu acest prilej, parohia Munteni-Copou din Protopopiatul Iaşi 1 şi-a cinstit ocrotitorul. Miercuri seara a avut loc slujba Vecerniei unită cu Litia, iar la final preoţii şi credincioşii parohiei au participat la o agapă creştină.
Singura parohie din ţara noastră ocrotită de Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul şi-a serbat ieri hramul. Din luna decembrie a anului 2006, comunitatea parohială din Munteni-Copou participă la slujbele din duminici şi sărbători la Paraclisul „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi. De trei ani, oamenii înalţă rugăciuni către Dumnezeu şi cer ca Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul să mijlocească înaintea tronului Preasfintei Treimi pentru a avea un lăcaş de rugăciune. Programul liturgic a început în ajunul sărbătorii cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, alături de un sobor de şase preoţi. Răspunsurile la strană au fost date de membrii Corului „Basileus“ al Seminarului Teologic „Sf. Vasile cel Mare“, dirijat de prof. Mihai Ursache. „Parohia noastră are misiunea să facă accesibile învăţăturile Sfântului Maxim“ La finalul slujbei, protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre modelul de viaţă şi trăire al Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul. „Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul a avut curaj şi dreptate. Instinctiv, noi ne alăturăm în societate de cei care au dreptate, pentru că dreptatea este de partea lor. Sfântul Maxim avea o legătură cu Adevărul, Care este Hristos. Dacă nu avem adevăr, nu avem de unde oferi adevăr. Dacă nu avem dreptate, nu putem oferi dreptate. La fel, dacă nu suntem învăţaţi, nu avem de unde oferi învăţătură. Dacă nu aduni, nu ai de unde să oferi. Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, prin toată viaţa sa, a adunat. A fost un om cu foarte multe relaţii, pe care le-a folosit în favoarea Bisericii lui Hristos. A fost un om cu foarte multă învăţătură, pe care a folosit-o în lucrarea Bisericii lui Hristos. A fost un om cu viaţă sfântă, iar această vieţuire sfântă a lui a silit şi pe alţii să devină sfinţi“, a spus protos. Hrisostom. A urmat cuvântul pr. paroh Dragoş Bahrim, care a mulţumit preoţilor, credincioşilor şi seminariştilor pentru prezenţă, exprimându-şi bucuria de a sluji în Capela Seminarului, de hramul parohiei. „Suntem la început de drum pentru formarea unei comunităţi parohiale. Parohia noastră are misiunea să facă accesibile învăţăturile Sfântului Maxim Mărturisitorul credincioşilor, pentru a începe să trăiască în comuniune parohială. Ceea ce încercăm noi să realizăm în parohie nu putem face fără ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor care ne ocrotesc. La fiecare hram ne aducem aminte că ei se implică activ în viaţa parohiei noastre şi ne ajută la fiecare pas“, a mărturisit pr. paroh Dragoş Bahrim, care a mai amintit şi de dezbaterea intitulată „Atelierul de biserici“, de la începutul lunii ianuarie a acestui an, în care s-a discutat despre propunerea de proiect a viitorului aşezământ parohial ce se va construi în Munteni-Copou.