După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Dorotei din Gaza pomenit într-o parohie mehedințeană
Biserica Sfântului Dorotei din Gaza din localitatea Șimian, județul Mehedinți, și-a sărbătorit cu anticipație hramul duminică, 11 august. Hramul parohiei a început din seara zilei de 10 august, prin săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfântului Dorotei. În Duminica a 7-a după Rusalii, în mijlocul comunității mehedințene a poposit Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, se arată pe site-ul episcopiaseverinului.ro.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit textul evanghelic duminical. „Conținutul scripturistic al Sfintei Evanghelii din această zi este consemnat de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei și ne relatează două minuni săvârșite de Hristos în Capernaum: vindecarea a doi orbi, care au văzut, pentru faptul că au crezut în puterea tămăduitoare a Fiului lui Dumnezeu, și a unui mut care era posedat de un demon, redat sănătos comunității respective. În urma acestor două minuni săvârșite de Hristos se poate desprinde, printre altele, o concluzie pentru persoanele în cauză, dar și pentru noi, cei de astăzi: prin vindecarea acestora se slăvește puterea lui Dumnezeu Care lucrează pedagogic în viața noastră”, a spus Preasfinția Sa.
Părintele paroh Daniel Vătuiu a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim pentru prezența în mijlocul enoriașilor și pentru purtarea de grijă arătată comunității pe care o păstorește.
După o mai veche tradiție, în această zi de sărbătoare, elevii școlii din localitate care au avut rezultate bune la învățătură și la concursurile și olimpiadele școlare au fost premiați de parohie.



.jpg)
