După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul cinstit la Tulcea
Ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei, 30 septembrie, a fost prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru parohia tulceană ocrotită de ierarhul pomenit. Cu ocazia sărbătorii hramului, în mijlocul comunităţii credincioşilor a poposit Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în cadrul căreia au fost pomeniţi şi ctitorii sfântului lăcaş trecuţi la Domnul, ne-a transmis părintele consilier eparhial Felix Neculai.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre viața și activitatea misionară deosebită a Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul sau încreștinătorul Armeniei, dar și despre semnificația zilei de hram a bisericii.
La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Tulcii a săvârşit o slujbă de mulţumire, fiind rostit şi un polihroniu cu ocazia împlinirii a 17 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
La final credincioșii prezenți au primit prinoase din partea parohiei.
Biserica închinată Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul din Tulcea a fost construită la sfârşitul secolului al 19-lea în mijlocul comunității armene din oraş, în ultimii ani ea fiind înveșmântată și cu pictură, care a fost sfințită în anul 2019.



.jpg)
