În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sfântul Ierarh Nicolae, chip desăvârșit al iubirii dumnezeiești
La sărbătoarea Sfântului Nicolae, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la Biserica Albastră a Parohiei Oradea-Vii, cu ocazia hramului.
Ierarhul a vorbit credincioşilor prezenţi despre bucuria prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, care îi pregătește pe credincioşi de bucuria Nașterii Domnului, sfânt care este „îndreptător credinței”, pentru că a apărat credința ortodoxă, „chip al blândeților”, datorită generozității sale și dragostei față de cei săraci și bolnavi și marginalizați, și „dascăl al înfrânării”, „învățându-ne pe noi, mai ales acum la vremea postului și a înfrânării, să trăim cumpătat, ca să putem primi în noi darurile lui Dumnezeu, viața cea veșnică pe care ne-o oferă în dar prin sacrificiul Fiului Său. Acestea le-a înțeles foarte bine și Sfântul Ierarh Nicolae”.
La Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie l-a hirotonit preot pe diac. Daniel-Emanuel Bîrneț, pentru Schitul Vârtop, dependent de Mănăstirea Izbuc.
Pr. paroh Viorel Samașca-Nemeș a mulţumit ierarhului pentru prezența la hramul principal al bisericii, moment de bucurie duhovnicească pentru enoriașii acestei parohii.



.jpg)
