În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfântul Ierarh Nicolae, sărbătorit la Brăila
Manifestările pastoral-misionare, culturale şi social-filantropice prilejuite de sărbătorile oraşului Brăila au culminat în 6 decembrie cu prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul duhovnicesc al municipiului.
Sub Pantocratorul bisericii cu hramul "Sfântul Nicolae" din oraş, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos şi a adunat în jurul Sfântului Potir un ales sobor de preoţi din administraţia eparhială şi din municipiu. Au participat oficialităţi locale şi judeţene, copii şi tineri, dar şi foarte mulţi credincioşi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de un grup de elevi ai Seminarului Teologic "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi, iar tânărul diacon Adrian Andronache a primit hirotonia întru preot. Câştigătorii Concursului de religie "La ora de religie, copilul învaţă iubirea lui Hristos" au fost premiaţi de chiriarhul Dunării de Jos, după care, într-un cadru deosebit de solemn, doi tineri cu rezultate excepţionale la concursuri şi olimpiade naţionale, reprezentanţi ai Liceului Teoretic "Nicolae Iorga" şi Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu" din Brăila, au primit diploma "Vrednicia andreiană pentru tineri". De asemenea, distincţia "Vrednicia andreiană" a fost conferită şi domnului general Mihai Tofan, pentru merite deosebite. Toţi copiii prezenţi au primit în această zi daruri, parohia pregătind în acest scop peste 200 de pachete, cu alimente, dulciuri şi alte daruri de suflet. La final au fost săvârşite rugăciunea de mulţumire şi parastasul pentru ctitori. La ieşirea din biserică, Înalt Preasfinţitul Casian a binecuvântat darurile de hrană tradiţională pregătite pentru pelerini, împărţindu-le cu mâna sa.