Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Sfântul Ierarh Visarion, sărbătorit la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou
Credincioșii ortodocși l-au sărbătorit joi, 15 septembrie, pe Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei. Sfântul este și unul dintre ocrotitorii Catedralei Mitropolitane „Sfântul Spiridon” - Nou, Paraclis Patriarhal, din Capitală, informează basilica.ro. Așa cum este tradiția la astfel de sărbători, prăznuirea duhovnicească a Sfântului Visarion a început din ajun, miercuri seara, prin săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia, care a fost săvârșită de un sobor de slujitori condus de părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod și eclesiarh al Bisericii „Sfântul Spiridon”-Nou. „Am săvârșit slujba de seară pentru Sfântul Ierarh Visarion începând cu ora 18:00. Joi, în ziua sărbătorii, de la ora 7:00 am început cu slujba Utreniei, iar de la ora 8:30 am săvârșit Sfânta Liturghie. Au participat la slujbe credincioși care au evalvie față de Sfântul Ierarh Visarion și ne-am rugat împreună ca sfântul să ne izbăvească de molime, de boli și suferințe și să fie rugător pentru noi în ceruri. Din viața sa am aflat că el a fost un om blând, smerit, aplecat spre cele duhovniceaști, un nevoitor care își petrecea timpul în rugăciune și în ajutorarea celor din nevoi, de aceea după trecere a rămas ca un ocrotitor al nevoiașilor, al credincioșilor persecutați de musulmani, izbăvitor de invazii de lăcuste și diferite boli și grabnic ajutător”, a spus părintele arhimandrit Veniamin Goreanu.



.jpg)
