Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Sfântul Neagoe Basarab, cinstit la Curtea de Argeș
Sâmbătă s-au împlinit 11 ani de la proclamarea locală a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, făcută la Curtea de Argeș în 26 septembrie 2009 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum și de la ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la treapta de Arhiepiscopie și a ierarhului locului la treapta de Arhiepiscop.
Cu această ocazie, credincioșii argeșeni au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.
Ierarhul argeșean a vorbit credincioșilor prezenți la acest eveniment despre viața și activitatea deosebită a domnitorului sfânt, fiind evidențiat rolul deosebit pe care acesta l-a avut pe plan politic, diplomatic și religios în scurta domnie de numai nouă ani, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.



.jpg)
