Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Sfântul Nectarie a devenit puternic prin suferinţă“

„Sfântul Nectarie a devenit puternic prin suferinţă“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Mihai Parfeni - 11 Noiembrie 2013
Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, cu prilejul sărbătorii Sfântului Nectarie de la Eghina, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie la hramul bisericii din cartierul ieşean Alexandru cel Bun. Din soborul de peste 20 de preoţi şi diaconi ce au slujit alături de Mitropolit au făcut parte pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, părintele Toma Gradinaciuc, protoiereu al Protopopiatului Iaşi 1, şi părintele Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. Lăcaşul de cult aflat sub ocrotirea sfântului numit „Taumaturgul“ s-a dovedit neîncăpător pentru credincioşii ieşeni veniţi să-i aducă rugăciune de cerere şi de mulţumire Sfântului Nectarie, precum şi pentru pelerinii sosiţi din alte colţuri ale ţării. 
 
Este aproape ora 9:00, iar curtea Bisericii „Sfântul Nectarie“ din Iaşi începe să se umple. Copii îmbrăcaţi în costume naţionale şi cu flori în mână intonează la unison cântări duhovniceşti. Aerul rece al dimineţii îmbujorează feţele tuturor, iar razele soarelui se revarsă pe chipurile celor care aşteaptă în linişte să se întâlnească cu Sfântul Nectarie. Mulţimea aşezată pe scările bisericii ascultă troparul Sfântului Nectarie în limba greacă şi în limba română, iar cei care abia au ajuns se aşază conştiincioşi la rând, purtând cu sine ofranda lor. Părinţi şi bunici, cu copii în braţe sau ţinându-i de mână, îşi aţintesc ochii spre baldachinul ce adăposteşte icoana şi moaştele Sfântului Nectarie. După primirea tradiţională a Întâistătătorului Moldovei şi Bucovinei şi după închinarea ierarhului la moaştele Sfântului Nectarie, preoţii şi credincioşii s-au îndreptat spre lăcaşul de cult. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Teofan a citit o rugăciune de iertare a păcatelor pentru toţi cei prezenţi la hram.
 
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan a subliniat, conform textelor scripturistice rostite la Apostolul şi Evanghelia sărbătorii, faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este Păstorul cel Bun şi Arhiereul cel Adevărat: „Prin intermediul acestor două cuvinte, Biserica doreşte să ne apropiem de înţelegerea chipului celui binecuvântat al arhiereului care a fost şi rămâne Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul. Cuvintele din Sfânta Scriptură îl definesc pe arhiereu aşa cum este el chemat să fie: între două lumi. Este chemat la cele de sus, dar aparţine celor de jos. Pe de o parte este chemat să fie demnitarul Bisericii, iar pe de alta este chemat să rămână primul monah al eparhiei sale. Este chemat să fie cel mai sărac dintre oameni, dar şi să gestioneze bogăţiile materiale şi umane ale Bisericii. De-a lungul veacurilor, arhiereii Bisericii au luptat să-şi împlinească lucrarea lor şi au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu multă slavă. Alţi arhierei au fost binecuvântaţi de Dumnezeu prin vremuri de cumpănă, iar dacă ne aruncăm privirea asupra vieţii marilor arhierei pe care îi avem în calendarul Bisericii, vedem pe de o parte slava cu care s-au bucurat în slujirea Bisericii din timpul lor, iar pe de altă parte, nenumăratele pătimiri, ispite şi lupte la care au fost supuşi“.

Virtuţile Sfântului Ierarh Nectarie

În continuare, predica s-a concentrat pe jertfa ierarhului Nectarie şi pe răsplata divină pentru suferinţe. „Sfântul Nectarie nu s-a bucurat de slujire în eparhia sa decât puţin peste un an de zile, iar aproape 30 de ani a locuit departe de poporul pentru care a fost rânduit păstor, nevoindu-se într-o simplă mănăstire. Dar inima sa curată, capacitatea sa teologică şi dorinţa de a lucra pentru Domnul l-au arătat pe Sfântul Ierarh Nectarie mult mai strălucitor în logica lui Dumnezeu, în gândirea împărăţiei cerurilor, decât alţi împăraţi şi patriarhi care au şezut în scaunul slujirii lor până la adânci bătrâneţi. Sfântul Nectarie nu s-a bucurat în timpul vieţii pământeşti de slava, laudele şi dragostea lumii, dar Dumnezeu răsplăteşte cum ştie El mai bine pe cei bineplăcuţi Lui. Noi ştim că lupta pentru dobândirea împărăţiei cerurilor este plină de piedici şi de obstacole, iar Sfântul Ierarh Nectarie le-a gustat din plin şi a devenit puternic prin suferinţă. Cu cât omul are mai multe piedici în viaţa sa şi se deschide către Dumnezeu, devine mai puternic şi mai statornic. «Cel care doreşte să stea pe picioarele sale să stea mai mult în genunchi», spun Sfinţii Părinţi. Omul este întărit de determinarea de a face voia Domnului şi de împlinirea cinstită a datoriilor lui, iar toate acestea aduc după ele greutăţi, dar sedimentează fiinţa lăuntrică a omului. Iată de ce, trecând prin atâtea ispite şi necazuri, Sfântul Nectarie s-a umplut de Duhul Sfânt, şi-a deschis mintea, inima, sufletul şi trupul său pentru ca acestea toate să fie pline de Dumnezeu. Iar noi, oamenii, simţind şi intuind prezenţa Duhului celui Dumnezeiesc în osemintele Sfântului Ierarh, primim ajutor de la Dumnezeu prin mijlocire sfântă“.

„Această sărbătoare reprezintă un nou Paşte al acestei biserici“

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Teofan i-a hirotesit întru duhovnic pe doi dintre noii preoţi ai Arhiepiscopiei Iaşilor: pr. Adrian Marian Cucu şi pr. Vasile Mereuţă. Apoi părintele protopop Toma Gradinaciuc a amintit câteva aspecte ale legăturii dintre Sfântul Nectarie de Eghina şi biserica din Iaşi ce îl are ca ocrotitor: „Anul acesta se împlinesc şapte ani de când această biserică a fost târnosită şi de când s-a adus aici o părticică din moaştele Sfântului Nectarie. De atunci şi până astăzi multe binecuvântări s-au revărsat peste această biserică şi peste cei ce se închină cu credinţă în ea. Consider că astăzi este o zi de aleasă bucurie pentru toţi cei care ne-am împărtăşit de mari daruri de la Sfântul Nectarie, pe care îl rugăm să rămână pururea rugător pentru noi“. A urmat cuvântul de mulţumire al părintelui paroh Petru Lehaci, în care a menţionat că „această sărbătoare reprezintă un nou Paşte al acestei biserici pentru că, prin slujba arhierească, credincioşii au luat lumină din Lumina lui Hristos“. Apoi, Înaltpreasfinţitul Teofan a primit în dar două icoane ale Sfântului Nectarie: una de la părintele paroh, iar cealaltă de la cea mai tânără membră a cercului de pictură al parohiei, o fetiţă de doar câţiva anişori. Părintele Petru Lehaci a prezentat şi CD-ul lansat de către Corul „Nektarios“ al parohiei şi a dat citire câtorva diplome pentru copiii care s-au îngrijit de expoziţia de pictură. Cuvântul de încheiere i-a aparţinut Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, care a binecuvântat această „prelungire a sărbătorii Sfintei Parascheva“, îndemnând la urmarea jertfei şi a virtuţilor Sfântului Nectarie.