Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Sfântul Simeon Noul Teolog a fost serbat în Protopopiatul Onești
În Parohia „Buna Vestire”, Mănăstirea Cașin II, din Protopopiatul Onești, Sfântul Simeon Noul Teolog a fost serbat marți, 12 martie, în ziua sa de pomenire. Singura biserică din Patriarhia Română care îl are ca ocrotitor pe marele mistic bizantin și‑a deschis larg porțile pentru a primi de la primele ore ale dimineții credincioși veniți din mai multe zone ale județului Bacău.
Cu acest prilej a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de preoți sub protia părintelui Nicolae Zaharia, protopop al Protopopiatului Onești, care în cuvântul de învățătură a vorbit despre apropierea de Dumnezeu prin rugăciune și trăire autentică.
La final, părintele paroh Ioan Bârgăoanu, cel care în ultimele două decenii și‑a identificat pastorația cu teologia imnografului iubirii Dumnezeiești, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru binecuvântarea acordată la acest moment, precum și pentru sprijinul permanent în promovarea personalității Sfântului Simeon Noul Teolog, prin edificarea unui sfânt lăcaș, slujbe săvârșite în cinstea sa, simpozioane organizate și cărți editate pe baza operei și gândirii acestuia.
Toți cei prezenți au primit daruri și ofrande pregătite cu dragoste de către membrii Consiliului parohial și ostenitorii sfântului lăcaș de închinare.
În cadrul slujbei, la momentul rânduit, a fost pomenită și Lidia‑Popița Stoicescu, o flacără a liricului bisericesc.



.jpg)
