Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Stelian, sărbătorit la Galați
Între manifestările pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi şi al întregului neam românesc, se numără şi cinstirea, cu deosebită evlavie, a Sfântului Stelian Paflagonul, ocrotitorul uneia din cele mai dinamice parohii din urbea gălăţeană.
Cu binecuvântarea şi în prezenţa chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, activităţile au debutat în ajunul sărbătorii, la Centrul multifuncţional pentru servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a“, care funcţionează în cadrul parohiei.
În deschidere, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de mulţumire, după care elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“, ai Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu“ şi ai Liceului „Dunărea” din Galaţi au prezentat un scurt program cultural-artistic, din care nu au lipsit interpretările unor piese cu tematică religioasă, recitarea de poezii creştine sau dialogul social. La eveniment au participat şi 25 de copii defavorizaţi de la Centrul de plasament „Ion Creangă“ din municipiu.
În acelaşi timp, reprezentante ale Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe din România, filiala Galaţi, am organizat o activitate social-filantropică îndreptată către bătrânii bolnavi şi nedeplasabili din cadrul Parohiei „Sfântul Stelian Paflagonul“. În cadrul acestei activităţi au fost vizitate 30 de persoane cărora le-au fost oferite pachete cu alimente, produse de igienă corporală, medicamente, iconiţe şi alte daruri de suflet. La final, persoanele asistate în cadrul Centrului multifuncţional pentru servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a“ au fost invitate la agapa frăţească.