Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfântul Trifon, sărbătorit în parohia giurgiuveană Bălănoaia
Sfântul Mucenic Trifon a fost sărbătorit miercuri, 1 februarie, la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din localitatea Bălănoaia, judeţul Giurgiu, unde se păstrează o părticică din moaştele sfântului, primită în dar în anul 2007, pentru bucuria şi întărirea în credinţă a enoriaşilor, de la Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului. La sfârşitul Sfintei Liturghii, sfintele moaşte au fost scoase în procesiune în faţa bisericii, unde a fost citită rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon pentru păzirea grădinilor, a viilor şi pentru rodirea holdelor. (Gh.C.P.)



.jpg)
