Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, sărbătorit în bisericile moldave pe care le ocroteşte
Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Cu acest prilej, mai multe lăcaşuri din Moldova îşi serbează hramul.
Pelerini din toată ţara sunt aşteptaţi astăzi la hramul Mănăstirii Putna din judeţul Suceava. Slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi atât din Bucovina, cât şi din Moldova din stânga Prutului, Transnistria şi Ucraina. Tot astăzi se află în sărbătoare Biserica "Sf. Voievod Ştefan cel Mare" din cartierul ieşean Podu-Roş, Protopopiatul Iaşi 2. Aici, programul liturgic a început aseară cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Astăzi vor fi săvârşite slujba Utreniei, Acatistul Sf. Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânta Liturghie. Cu ocazia hramului parohiei s-a pregătit un program mai special pentru copii şi tineri, ca o prelungire a sfintelor slujbe. După cum ne-a relatat pr. paroh Mihai Doroşincă, programul se intitulează "Copii şi tineri în slujba credinţei străbune" şi va consta în susţinerea unui concert de către mai multe grupuri de copii. De asemenea va fi jucată o piesă de teatru şi va fi organizat un concurs de interpretare de poezie. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, cinstit pe Muntele Ceahlău Mănăstirea aflată pe Muntele Ceahlău, având hramurile "Sf. Voievod Ştefan cel Mare" şi "Schimbarea la Faţă", îşi sărbătoreşte astăzi hramul. Sfântul lăcaş este situat la o înălţime de peste 1.850 de metri. Sf. Voievod Ştefan cel Mare este şi ocrotitorul Centrului misionar-filantropic din Bacău. În cadrul acestui centru s-a ridicat o biserică ce a fost finalizată în anul 2004, deservind atât militarilor din cadrul bazei aeriene Bacău, cât şi credincioşilor din zona de sud a oraşului. Hram va fi astăzi şi la Mănăstirea Miclăuşeni. Paraclisul de vară de la această mănăstire îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Lăcaşul a fost ridicat la iniţiativa PF Părinte Patriarh Daniel pe când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, pe locul unde a fost găsită piatra sfintei mese ce a aparţinut vechii biserici a mănăstirii. Astăzi îşi mai serbează hramul parohiile Tătăraşi 2 şi Tomeşti 2 din Protopopiatul Iaşi 2, precum şi parohia Cătămărăşti Deal - Protopopiatul Botoşani şi parohia "Sf. Voievod Ştefan cel Mare" - Protopopiatul Piatra Neamţ.