Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfârşit de an şcolar la Liceul Ortodox din Oradea

Sfârşit de an şcolar la Liceul Ortodox din Oradea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 27 Iunie 2013
După un an şcolar în care au depus un efort susţinut, acum, la moment de bilanţ, elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au cules roadele muncii lor, marcând sfârşitul anului şcolar printr-o festivitate deosebită.
 
În curtea şcolii, locaţia din strada Aluminei, a fost oficiată o slujbă de Te Deum, la care au participat elevi, profesori, părinţi şi alţi invitaţi. Părintele Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Oradiei şi director al liceului, a transmis binecuvântarea arhierească a Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, arătând că acum, la moment de bilanţ, se cuvine ca elevii să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în acest an şcolar şi să-L roage să le poarte de grijă în continuare. După momentul de rugăciune, în prezenţa colegilor, a părinţilor şi a altor invitaţi, diriginţii i-au premiat pe elevii merituoşi, înmânându-le diplome şi premii constând în cărţi şi reviste cu conţinut religios şi cultural, oferite din partea PS Episcop Sofronie, precum şi din partea şcolii.

Premii pentru olimpici

Premierea pentru rezultatele obţinute la clasă a fost urmată de o altă premiere, care a constat în evidenţierea de către părintele director a elevilor care au obţinut rezultate la concursurile şcolare naţionale şi a celor care s-au implicat în diversele activităţile extraşcolare pe parcursul anului, precum şi a profesorilor care i-au îndrumat şi i-au pregătit pentru a ajunge la astfel de performanţe. Au fost felicitaţi 90 de premianţi şi 34 de olimpici. Performanţele obţinute de elevi se datorează şi faptului că Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea şi-a extins nivelurile de învăţământ de la grădiniţă şi nivelul primar, până la cel liceal, ceea ce a făcut ca activitatea didactică să se desfăşoare, din acest an şcolar, în două locaţii, precum şi datorită competenţei şi dăruirii profesionale a întregului personal didactic. (Pr. prof. Alin Sonea)
 
Citeşte mai multe despre:   Liceul Ortodox din Oradea