Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfinții Petru și Pavel sărbătoriți la Catedrala Patriarhală
Vineri, 29 iunie, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preafericirea Sa a arătat că acești doi corifei ai apostolilor sunt învățători ai credinței, ai pocăinței și ai misiunii Bisericii în lume.
Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu Patriarhul României la Sfânta Liturghie au făcut parte și arhimandritul Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale; arhimandritul Andrei Anghel, secretar la Cabinetul Patriarhal; protosinghelul Joachim Bejenariu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În predica rostită la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Patriarhul României a amintit că, deși au fost doi oameni diferiți - unul pescar și celălalt rabin sau învățător de Lege -, Mântuitorul Iisus Hristos i-a chemat să vestească aceeași Evanghelie, a iubirii milostive și a mântuirii lumii: „Diferiți ca loc de naștere și cultură sau formare profesională, Sfinții Petru și Pavel au fost chemați la apostolat sau la misiune în mod diferit și au primit de la Hristos și de la Biserică misiuni diferite. Sfântul Apostol Petru începe predicarea Evangheliei la iudei, iar Sfântul Apostol Pavel la neamuri, adică la popoarele păgâne politeiste, la etnii diferite. Sfântul Apostol Petru a predicat Evanghelia în Țara Sfântă și în cele din urmă a ajuns la Roma, unde a și pătimit moarte martirică. Sfântul Apostol Pavel a predicat Evanghelia în Iudeea și apoi a ajuns la Antiohia Siriei, iar de acolo a organizat 3 călătorii misionare în Asia Mică și în Europa și, potrivit Tradiției, a ajuns până în Spania. În călătoriile sale misionare, Sfântul Apostol Pavel a întemeiat Biserici, pe care le-a întărit în credință. În Asia Mică, a întemeiat o Biserică la Efes, unde a stat mai multă vreme și i-a format pe creștini, apoi le-a scris scrisori cum este Epistola către Efeseni. În Grecia, trecând prin Macedonia, pe la Filipi, la Tesalonic, Atena, Corint și în Creta, a întemeiat comunități sau Biserici locale pe care le-a păstorit cu foarte multă grijă, pentru că adesea avea dușmani, detractori, care se opuneau lui, din rândul celor de un neam cu el sau din rândul păgânilor. A suferit foarte mult pentru aceste comunități, a îndurat bătăi, prigoane, a fost izgonit din cetăți, din orașele unde predica. Sfântul Apostol Pavel, mai ales în Grecia, a dezvoltat o activitate misionară deosebită și în cele din urmă, ca și Sfântul Apostol Petru, a primit moarte de martir sau de mucenic în timpul crudului împărat Nero, în anul 67, în ziua de 29 iunie. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit pe colina Vaticanului, cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost decapitat la marginea Romei, pe drumul care merge spre mare”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Biserica, zidită pe mărturisirea dumnezeirii lui Hristos
Deși diferiți ca loc de naștere și ca formare intelectuală, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost uniți în aceeași credință în Iisus Hristos. „Au avut în comun credința fierbinte în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și legătura duhovnicească sau comuniunea cu El. De aceea, Sfântul Apostol Petru a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos, cum ne spune Evanghelia de astăzi, zicând: «Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu». Iar Iisus, auzind mărturisirea aceasta, îi spune: «Nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui». «Pe această piatră» înseamnă pe mărturisirea credinței lui în dumnezeirea lui Iisus Hristos. Deci Biserica lui Hristos este zidită pe mărturisirea dumnezeirii Sale. Sfântul Apostol Petru știe că nu el este piatra, ci Hristos este «piatra din capul unghiului». De aceea, Îl numește pe Hristos «piatra cea vie» pe care se zidește Biserica, cea care face legătura între poporul evreu care a crezut în Hristos și popoarele păgâne care au venit la Hristos. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel mărturisește că în Hristos «locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii». Pentru el, credința în Iisus Hristos este taina lui Dumnezeu, Cel ce «S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă»”, a subliniat Preafericirea Sa.
Trăire intensă a pocăinței sau convertirii
Sfinții Apostoli Petru și Pavel au avut, de asemenea, o puternică trăire sau experiență a pocăinței sau a convertirii. „Sfântul Petru s-a lepădat de Hristos de 3 ori, însă apoi a plâns cu amar, ne spune Sfânta Evanghelie, L-a iubit și L-a mărturisit pe Hristos până la moarte martirică. Sfântul Pavel a persecutat Biserica lui Hristos, dar după aceea a regretat acest fapt în tot timpul vieții lui și a lucrat în și pentru Biserică mai mult ca oricare altul, ca și cum ar fi dorit să arate că dorește să răscumpere greșeala de a fi prigonit Biserica. A lucrat cel mai mult pentru Biserică”, a explicat Patriarhul României.
De asemenea, Preafericirea Sa a amintit că „Sfinții Apostoli Petru și Pavel rămân pentru noi mari învățători ai credinței, misionari-model și rugători statornici pentru viața și unitatea Bisericii lui Hristos. Prin faptele lor, ei ne îndeamnă să ne întărim în credință, să predicăm Evanghelia, să iubim Biserica și să lucrăm pentru vindecarea și mântuirea oamenilor, dar să nu contăm niciodată pe noi înșine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu arătat în și prin Iisus Hristos”.
Felicitări pentru cei care poartă numele Sfinților Petru și Pavel
La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel sau derivate ale acestora. La slujba Utreniei a cântat Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, iar răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române. La încheierea Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, numeroși credincioși participanți la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Patriarhală au primit Sfânta Taină a Euharistiei.