În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Sfințire de biserică în Cluj-Napoca
La sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, vineri, 8 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat noua biserică din cartierul clujean Mărăști, cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare”. A urmat prima Sfântă Liturghie în acest locaș de cult. După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Lupta spirituală”, vorbindu-le celor prezenți despre lupta dintre bine și rău. În cadrul slujbei, diaconul Călin Pop a fost hirotonit preot pentru Parohia Visuia, Protopopiatul Beclean. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În semn de apreciere și recunoștință pentru sprijinul adus la edificarea bisericii, ierarhul l-a hirotesit iconom-stavrofor pe parohul Adrian Mureșan. De asemenea, Comitetul și Consiliul parohial, dar și alți binefăcători, care au ajutat la ridicarea locașului, au primit distincții și diplome de aleasă cinstire. Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” a fost înființată în anul 2000, iar construcția locașului de cult a început în 2005, în prezent fiind pregătit pentru a fi pictat în tehnica frescă. Timp de 19 ani, slujbele s-au oficiat într-o bisericuță de lemn, aflată în proximitatea bisericii de zid.



.jpg)
