În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfințire de centru și binecuvântare pentru militari în Dobrogea
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat duminică, 24 noiembrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Hamcearca din localitatea Nifon, Protoieria Niculițel, județul Tulcea, unde a binecuvântat noile lucrări întreprinse aici și a săvârșit Sfânta Liturghie. A doua zi, ierarhul s‑a rugat împreună cu militarii din municipiul Tulcea la capela lor din cazarma unității militare din oraș.
Duminică dimineață, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a centrului multifuncțional de la Parohia Hamcearca construit în perioada mai‑noiembrie a acestui an, care cuprinde cancelaria parohială, trapeza și o cameră mortuară, dezvelindu‑se cu acest prilej și o pisanie.
În continuare, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au participat credincioșii din localitate, reprezentanți ai autorităților locale, precum și fii ai satului veniți de departe. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a evidențiat însemnătatea Evangheliei duminicale (Luca 18, 18‑27) care ne pune la inimă învățături despre păzirea poruncilor divine și despre adevărata bogăție în Dumnezeu.
În cadrul slujbei, au fost pomeniți ctitorii bisericii construite în urmă cu peste 110 ani, în perioada 1911‑1913, prin contribuția importantă a Episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos. De asemenea, Episcopul Tulcii l‑a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Constantin Mihail. În semn de mulțumire, Preasfinția Sa a primit din partea preotului paroh o icoană cu chipul Maicii Domnului. Totodată, ierarhul a oferit tuturor celor implicați în realizarea noilor lucrări din parohie acte de apreciere, ne‑a transmis părintele Felix Neculai, consilier eparhial.
Luni, 25 noiembrie, Preasfințitul Părinte Visarion a săvârșit Sfânta Liturghie în capela „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Tulcea, construită în cazarma unității militare din oraș.
La slujbă au participat comandanți ai unităților din Garnizoana Tulcea, de la alte unități MAPN și MAI din Tulcea și invitați de la marina militară din Constanța, ne‑a transmis pr. Felix Neculai, consilier eparhial.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre viața și minunile Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.
La final, l‑a felicitat pe părintele paroh Dumitriu Torino, cu prilejul trecerii sale în rezervă, pentru îndelungata activitate de 25 de ani de misiune în slujba Bisericii și a Armatei Române.
Au fost rostite apoi și alte alocuțiuni, iar părintelui i‑a fost oferită o distincție militară.
Capela a fost construită în stil maramureșean, în perioada anilor 1998‑2000 în cazarma unității și deservește pe toți militarii activi și în rezervă, familiile acestora, salariații civili și credincioșii din zona de vest a municipiului Tulcea, potrivit sursei citate.