După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfințire de cruci în Ratuș, Republica Moldova
În Duminica a 11-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Ratuș, Republica Moldova. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa i-a oferit părintelui paroh, protoiereul Ioan Marian, distincția bisericească de a purta mitră. Aceasta a venit în urma bogatei activități misionare și a implicării active în viața bisericească, a jertfei pe care părintele împreună cu enoriașii au depus-o de-a lungul anilor pentru ridicarea unui lăcaș de cult. Acest eveniment a fost marcat și prin faptul că părintele paroh Ioan Marian a împlinit vârsta de 40 de ani.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a sfințit crucile ce vor urma să fie ridicate pe noul lăcaș de cult.



.jpg)
