Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinţire de paraclis la Tomis
Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, săvârşeşte astăzi, 11 decembrie, slujba de sfinţire a paraclisului închinat Sfintei Muceniţe Filofteia din cartierul constănţean "Km 4" (la piciorul podului din zona Billa) şi Sfânta Liturghie, informează Biroul de presă şi comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Cu această ocazie, sunt aduse moaştele Sfântului Teodor Tiron şi veşmântul Sfintei Muceniţe Filofteia.



.jpg)
