În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Sfinţire de troiţă în parohia Frumuşica
În parohia Frumuşica, Protopopiatul Hârlău, a avut loc duminică, 19 august, sfinţirea unei troiţe. Slujba a fost oficiată de un sobor de patru preoţi din comuna Frumuşica, în prezenţa autorităţilor locale şi a credincioşilor. La final au fost oferite diplome de ctitor celor care au sprijinit lucrările de construcţie la troiţă. Părintele paroh Ioan Florin Vamanu ne-a relatat că noua construcţie, aşezată la răspântie de drum, este un mic paraclis în interiorul căruia este pictată icoana Deisis. "Construcţia noii troiţe din Frumuşica a început în luna aprilie a anului 2011, fiind ctitorită de familia Mihai şi Maria Foca din localitatea Vlădeni Deal-Frumuşica. Printre donatori amintim pe Catinca Plăcintă, care a donat terenul pentru locul de rugăciune, şi pe Iulian Sederovici, care a oferit o donaţie. Ne-am dorit ca în comuna Frumuşica să avem o troiţă care să fie o mărturie a credinţei noastre ortodoxe, mai ales că este amplasată în centrul localităţii, lângă sediul Primăriei Frumuşica", a spus pr. paroh paroh Ioan Florin Vamanu. Credincioşii au primit la final câte un pachet cu alimente. (C. Ciofu)



.jpg)
