Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfințire la împlinirea a 121 de ani pentru o biserică din Gorj
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a sfințit duminică, 2 octombrie 2022, biserica Parohiei Sohodol, orașul Tismana, județul Gorj, iar în continuare a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul a avut loc la împlinirea a 121 de ani de la punerea pietrei de temelie a lăcașului de rugăciune cu hramul „Sfinții Voievozi”.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre importanța bisericii într-o comunitate parohială, iar în continuare a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, ce relatează cuvintele Mântuitorului despre iubirea vrăjmașilor, rostite în cadrul Predicii de pe munte. „Dacă facem o faptă bună, ne spune Mântuitorul în Evanghelia de astăzi, să nu aşteptăm de îndată să vedem răsplata, care negreşit va veni după măsura strădaniei noastre bune. Să ne gândim la dascălii şi la elevii lor. Răsplata lor vine după ani şi ani, culegându-se din cele pe care le-au învăţat ucenicii de la dânşii. Pe de altă parte, dacă noi în Biserică vrem să facem milostenie celor din jurul nostru, Dumnezeu este Cel care ne răsplăteşte pentru că fapta bună o facem în numele Lui. Ne mai spune Domnul că, atunci când săvârşim această faptă bună, să nu ştie stânga ce face dreapta. Fără fapte bune nu vom putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Este adevărat că nu avem de multe ori ceva de dăruit celor săraci, dar rugăciunea nu trebuie să lipsească niciodată. Întotdeauna gândul şi inima noastră să fie la Tatăl Cel ceresc, Care, văzând strădania noastră, ne va răsplăti, pentru că este bun şi iubitor de oameni. Trebuie aşadar să stăruim înaintea lui Dumnezeu cu rugăciunea şi El ne va asculta. În primul rând ne va dărui acea linişte sufletească de care lumea de astăzi are atât de mare nevoie”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.
În semn de recunoștință pentru activitatea desfășurată, părintele paroh Florian Ovidiu Vicol a primit rangul de iconom.