Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfinţirea ansamblului parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani
Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din municipiul Botoşani a fost resfinţită ieri de IPS Teofan şi de PS Calinic Botoşăneanul, după 11 ani de lucrări de consolidare şi înfrumuseţare. Complexul parohial cuprinde biserica şi aşezământul pastoral-filantropic, cu sală pentru activităţi cultural-duhovniceşti, cantină pentru săraci, bibliotecă, capelă, veşmântărie, laborator dotat cu calculatoare, un apartament şi o garsonieră de protocol.
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, au resfinţit ieri Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Botoşani. La acest eveniment au participat peste 3.000 de credincioşi care au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat. Pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către IPS Teofan şi PS Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de copiii şi tinerii care participă la cursurile de muzică psaltică în aşezământul pastoral-filantropic al parohiei "Sfântul Ioan Botezătorul". Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cu acest prilej, a fost adusă de la Mănăstirea "Sfânta Teodora de la Sihla" din judeţul Neamţ racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul. Sfintele moaşte vor rămâne în biserica resfinţită timp de două săptămâni. Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite la Sfânta Liturghie. Numeroşi credincioşi, majoritatea copii, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. "Izvor de bucurie duhovnicească" La final, pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru prezenţă şi Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că a dat îndrumările necesare construcţiei ansamblului parohiei "Sfântul Ioan Botezătorul". În continuare, pr. protopop Lucian Leonte a citit hrisovul de sfinţire. Părintele paroh Petru Fercal şi-a îndreptat gândul de recunoştinţă faţă de toţi cei care au sprijinit lucrările la biserică, la aşezământul social şi la casa parohială. "Doresc să mulţumesc tatălui meu, care a fost cântăreţ bisericesc, pentru că m-a învăţat ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-L slujeşti. Apoi, m-a învăţat ce înseamnă să fii gospodar, pentru că dânsul a fost dulgher şi tâmplar, ce înseamnă să ştii să chiverniseşti şi să te poţi purta ca om în orice împrejurare. Mulţumesc vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, care m-a numit preot paroh aici, în Botoşani. Mulţumesc Înalt Preasfinţitului Teofan şi Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că mi-au dat sfaturi folositoare, m-au îmbărbătat şi m-au îndemnat să slujesc cu dragoste lui Dumnezeu", a amintit pr. paroh Petru Fercal. IPS Părinte Mitropolit Teofan a remarcat că lucrarea frumoasă de la parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" "se constituie într-un loc în care enoriaşii vor găsi un izvor de bucurie duhovnicească". "Lucrarea frumoasă care s-a împlinit astăzi a dat acestei parohii o vigoare cu totul aparte. Nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu că rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul vor face ca această lucrare să fie bineplăcută Lui. Oamenii vor putea participa la o slujbă frumoasă în această biserică, iar prin aşezământul pastoral-filantropic al parohiei, Biserica îşi va împlini misiunea ei. Mulţumesc tuturor acelora care au sprijinit această lucrare", a spus IPS Teofan. Părintele paroh Petru Fercal a primit rangul de iconom stavrofor, iar persoanelor care au susţinut lucrările de construcţii li s-au oferit distincţii de vrednicie. Programul liturgic a continuat cu sfinţirea aşezământului pastoral-filantropic al parohiei "Sfântul Ioan Botezătorul" şi a casei parohiale. La final, sute de pachete cu alimente au fost oferite credincioşilor prezenţi. Componentele ansamblului parohial Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Botoşani a fost ridicată în anul 1832, pe locul unei biserici vechi din lemn de la 1750. Extinderea, consolidarea şi reparaţiile capitale s-au realizat începând cu anul 2000, prin străduinţa părintelui paroh Petru Fercal, susţinut de credincioşi. Din anul 1991 casa parohială a fost extinsă, consolidată şi reparată total, iar în anul 1992 s-a confecţionat gardul bisericii din fier, cu temelie din beton. În anul 2002 s-a ridicat troiţa din piatră de carieră, pe locul unde au fost îngropate toate osemintele scoase din biserică şi din jurul acesteia, în timpul lucrărilor de construcţie. Tot în anul 2002 a început construcţia aşezământului pastoral-filantropic al parohiei, care cuprinde cantină pentru săraci, sală pentru activităţi cultural-duhovniceşti, bibliotecă, capelă, spaţiu pentru spălarea şi păstrarea veşmintelor preoţeşti, sală de calculatoare, un apartament şi o garsonieră de protocol. În anul 2008 a început pictarea sfântului lăcaş în tehnica frescă de către pictorul Dan Gogu. În prezent este finalizată pictura în sfântul altar.