Aproape 100 de clerici proveniți din eparhiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au susținut astăzi, 17 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, proba scrisă a examenului pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, respectiv Definitiv și Gradul II. Proba orală se va desfășura mâine, 18 iunie, în cadrul aceleiași instituții de învățământ teologic.
Sfințirea bisericii din Coșca, Vaslui
Sâmbătă, 8 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii din localitatea Coșca, filie a Parohiei Coșești, Protopopiatul Vaslui.
După resfințire, a urmat Sfânta Liturghie la un Altar amenajat în apropierea lăcașului de cult. Răspunsurile la strană au fost date Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a vorbit despre momentul convertirii vameșului Matei, cel care a fost chemat de Domnul Hristos la apostolat.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de recunoștință pentru activitatea pastorală desfășurată, Părintele Episcop Ignatie i-a oferit părintelui paroh Ionel Ilie Distincția de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Episcopiei Hușilor, iar doamnei preotese Elena Ilie Distincția de vrednicie „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”. De asemenea, cei care au contribuit la reabilitarea sfântului lăcaș au primit diplome din partea ierarhului Hușilor.
Tot în aceeași zi, Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat slujba de binecuvântare a clădirii Căminului cultural din comuna Ivănești.



.jpg)
