În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţirea Bisericii „Înălţarea Domnului“ din parohia Buznea
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit ieri Biserica "Înălţarea Domnului" din parohia Buznea, Protopopiatul Paşcani. Cu acest prilej, părintele paroh Nicolae Păvăluc a primit rangul de iconom stavrofor.
Biserica "Înălţarea Domnului" din parohia Buznea a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare, când a fost sfinţită de Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Programul liturgic a început sâmbătă seara cu slujba Acatistului şi a continuat cu Vecernia unită cu Litia, oficiate de un sobor de preoţi. Peste 3.000 de credincioşi au participat a doua zi la slujba de târnosire a sfântului lăcaş din localitatea Buznea. Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe un podium amenajat în curtea lăcaşului de închinăciune. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a amintit faptul că în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci credincioşii sunt chemaţi să se raporteze la Sfânta Cruce. "Mântuitorul spune în Evanghelia de astăzi (n.r. ieri): "Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie". În momentul în care am fost botezaţi şi ori de câte ori am participat la slujbele Bisericii, într-o formă sau alta, aceste cuvinte au fost rostite de Mântuitorul Hristos. Noi am fost binecuvântaţi de Dumnezeu să trăim în Biserica Ortodoxă a lui Hristos. Această binecuvântare necesită un răspuns din partea noastră. Suntem chemaţi de la botez să avem o ţintă, care este Hristos, răstignit pe Cruce şi înviat din morţi. Chemarea în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci este ca omul să încerce să înţeleagă de ce există suferinţă, necaz sau ispită în lume. Dacă suntem răstigniţi împreună cu Hristos, cu Mântuitorul vom şi trăi. Cel care îşi pleacă genunchii la pământ şi nu-şi pierde nădejdea este ascultat de Dumnezeu", a explicat IPS Teofan. Părintele Mitropolit Teofan a oferit părintelui paroh Nicolae Păvăluc o cruce de binecuvântare, iar părintele Andrei Păvăluc de la parohia Dădeşti, Protopopiatul Paşcani, care l-a sprijinit timp de cinci ani pe tatăl său în activitatea pastoral-misionară, a primit rangul de iconom. "În biserică tulburările şi neliniştile noastre se întâlnesc cu pacea lui Dumnezeu" Părintele Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, a remarcat cum "armonia şi conlucrarea părintelui paroh, spre slava lui Dumnezeu, pot lăsa pe acest pământ generaţiilor următoare astfel de cetăţi". "În această casă a lui Dumnezeu se interferează crucea pe care Dumnezeu o dăruieşte fiecăruia. În biserică tulburările şi neliniştile noastre se întâlnesc cu pacea lui Dumnezeu. Aici răutăţile noastre se întâlnesc cu bunătatea lui Dumnezeu. Aici păcatele sunt iertate şi dezlegate, primind eliberare de ele", a adăugat pr. protopop Pavel Postolachi. Părintele paroh Nicolae Păvăluc a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru supravegherea lucrărilor, autorităţilor locale şi credincioşilor care au ajutat la ridicarea Bisericii "Înălţarea Domnului". "Tot ceea ce s-a zidit aici şi a căpătat acest contur frumos şi sfânt constituie rodul evlaviei, al hărniciei şi dărniciei credincioşilor. Familia mea m-a înconjurat şi m-a susţinut în cei 20 de ani. Am alergat şi am bătut la porţile gospodăriilor credincioşilor, dar mai ales la poarta inimii, a credinţei şi am găsit mereu înţelegere. Au fost şi momente dificile de cumpănă când eram îndatoraţi, încercaţi. Întotdeauna am simţit şi primit ajutorul lui Dumnezeu. Mulţumesc credincioşilor şi tuturor celor care au dăruit şi s-au înveşnicit în toată lucrarea de aici", a spus pr. paroh Nicolae Păvăluc. Complex bisericesc construit prin contribuţia credincioşilor În anul 1990, credincioşii din parohia Buznea, alături de pr. paroh Nicolae Păvăluc, au hotărât să zidească o biserică nouă întrucât vechiul sfânt lăcaş, afectat de cutremure, nu mai corespundea nevoilor din parohie. Cu un entuziasm izvorât din evlavia credincioşilor şi cu angajamentul pastoral-misionar al părintelui paroh au început lucrările de construcţie pe baza unui proiect aprobat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În anul 2000 au început lucrările de pictură în tehnica frescă de pictorii Adochiţei Adrian şi Nicoleta din Iaşi. Biserica a fost împodobită cu mobilier, catapeteasmă, policandre şi pardoseală de marmură. S-a realizat încălzirea termică, iar în anul 2010 au fost executate amenajările exterioare: împrejmuire alei, parcare, gazon, instalaţie de iluminare a aleelor etc. În aceeaşi perioadă a fost construită o casă socială modernă dotată cu toate cele necesare, utilă credincioşilor şi programelor social-filantropice desfăşurate în parohie. "Tot acest complex bisericesc parohial a fost realizat prin contribuţia majoră a credincioşilor din parohie, a parteneriatului Bisericii cu autorităţile locale, Primăria şi Consiliul local, şi cu cele guvernamentale. Au mai contribuit mai mulţi binefăcători, foşti fii sau prieteni ai parohiei. Biserica este astfel amplasată încât domină întreaga zonă a oraşului Târgu Frumos şi se arată ca un far călăuzitor şi ca o cetate care opreşte valurile şi vânturile potrivnice, duhurile viclene de peste zi şi noapte care se abat asupra poporului", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. paroh Nicolae Păvăluc.