Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfințirea bisericii Mănăstirii Calapodești
Duminică, 1 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit biserica Mănăstirii Calapodești, aflată sub ocrotirea Sfântului Cuvios Antipa Athonitul și a Sfinților Români.
Ziua a debutat într-o atmosferă de aleasă bucurie duhovnicească cu săvârșirea Sfintei Liturghii, sub protia Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, părintele protopop de Sascut, Alexandru Grigoraș, și 53 de preoți și diaconi. În cadrul slujbei a fost săvârșită o hirotonie întru preot a tânărului Bogdan Mihai Bourici, pe seama Parohiei Rădoaia, Protopopiatul Sascut, precum și hirotonia întru diacon a lui Cristian Știubei, pe seama Mănăstirii „Sfântul Antipa de la Calapodești”. Evenimentul duhovnicesc a continuat cu slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii Calapodești, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, urmată de un cuvânt de învățătură al Înaltpreasfinției Sale cu privire la însemnătatea Sfântului Antipa de la Calapodești: „Un Sfânt drag nouă tuturor a plecat către veșnicia lui Dumnezeu din ținutul acesta frumos, aparent sărac pentru unii, dar bogat sufletește și împodobit prin oamenii harnici și temători de Dumnezeu. Astăzi, dumneavoastră împreună cu preoții din această zonă țineți candela aprinsă asemenea înaintașilor acestor meleaguri, venind mereu în zi de sărbătoare să aduceți slavă Domnului. Vă felicit pentru bucuria cu care ați venit la această adunare în care se regăsesc pelerini din toate părțile Moldovei și chiar de mai departe, pașii lor fiind îndreptați de îngeri către acest așezământ, și mă rog lui Dumnezeu să vă răsplătească fiecăruia în funcție de osteneala și devotamentul vostru. În mod solemn, mulțumesc Preasfințitului Părinte Andrei, care a lăsat credincioșii săi din mijlocul țării, pentru a putea fi prezent astăzi alături de noi”.
De asemenea, părintele protosinghel Calinic Corceag, starețul Mănăstirii Calapodești, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru toată dragostea și sprijinul în construirea bisericii așezământului monahal.
La finalul evenimentului, ca semn de recunoștință pentru lucrările necesare construirii bisericii așezământului monahal de la Calapodești, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a înmânat o serie de distincții autorităților centrale și locale, distincția eparhială „Crucea Țării de Jos” părintelui protosinghel Calinic Corceag, starețul Mănăstirii Calapodești, iar părintele ieromonah Fanurie Atomei, slujitor în cadrul mănăstirii, a primit rangul onorific de protosinghel.
Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Parohiei Lazaret, din Bacău.