Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sfințirea capelei mortuare din Parohia Derșida, Sălaj
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 24 iulie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Derșida, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. La finalul slujbei, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la edificarea capelei mortuare, ierarhul a acordat preotului paroh Zaharie Avram o diplomă de apreciere. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la capela mortuară. În continuare, pr. paroh Zaharie Avram a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit o icoană. Toți cei prezenți s-au deplasat, apoi, în vecinătatea bisericii, unde Preasfinția Sa a sfințit capela mortuară ridicată de comunitatea din Derșida.



.jpg)
