Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Sfinţirea iconostasului bisericii din Borzeşti
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a sfinţit joi, 14 iulie, iconostasul bisericii din Borzeşti, filie a Parohiei Petreştii de Sus din Protopopiatul Turda. Fiind construită din piatră, biserica din sat nu a avut iniţial un iconostas, până când vechiul preot paroh Călin Hîrşan a făcut demersuri în urma cărora s-a primit un iconostas. Actualul paroh, părintele Călin Hruban, a finalizat procesul de restaurare a iconostasului, avându-i alături pe credincioşii parohiei. "Am continuat munca părintelui Hîrşan şi, cu sprijinul părintelui Dorin Sas din Turda şi al credincioşilor din zonă, am reuşit să recondiţionăm acest iconostas şi să ajungem să-l resfinţim, bucurându-ne de prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşanul", a declarat părintele Călin Hruban. Biserica din satul Borzeşti a fost construită în secolul al XVIII-lea.



.jpg)
