La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sfințirea iconostasului bisericii filiei Ciglean, Sălaj
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat luni, 13 iunie, la praznicul Sfintei Treimi, în mijlocul credincioșilor din localitatea Ciglean, filie a Parohiei Borza din Protopopiatul Zalău. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie şi a sfințit și iconostasul lăcașului de cult, în urma lucrărilor de înnoire efectuate asupra acestuia. La finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru sachelar pe pr. paroh Marius-Tănasie Dângă. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult și la casa parohială.
La praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Episcop Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica din cartierul zălăuan Porolissum, cu ocazia hramului. În continuare, a avut loc premierea elevilor din Episcopia Sălajului care au participat la etapele naționale ale olimpiadelor de religie, respectiv la Olimpiada de religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe și la Olimpiada interdisciplinară de limba și literatură română și religie - „Cultură şi spiritualitate românească” (clasele V-XII).



.jpg)
