În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfințirea picturii capelei Școlii de Poliție din Câmpina
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a binecuvântat luni, 10 iunie, pictura capelei cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, a Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. La finalul slujbei, ierarhul a acordat mai multe distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
La sărbătoarea instituției de învățământ au participat elevi, cadre didactice, ctitori, credincioși și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din nordul județului Prahova. La finalul slujbei de binecuvântare a bisericii prin stropire cu apă sfințită, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură.
Pe un podium amenajat în incinta școlii, ierarhul le-a vorbit elevilor școlii de poliție despre modelul de mărturisire al sfinților militari, între care se numără și ocrotitorul capelei lor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. „Venind de mai multe ori în această școală și vizitând capela, comandantul școlii mi-a spus că sunt câțiva elevi ai școlii care vin să se roage, știind că rugăciunea este lucrul cel mai folositor în viața noastră. Chiar dacă suntem preocupați de cursuri, de ore, de pregătirea noastră într-o instituție de învățământ, nu trebuie să uităm de timpul pe care îl închinăm Domnului. În lumina sărbătorii Înălțării Domnului la cer, vă amintesc dumneavoastră, celor care veți deveni, nu peste mult timp, polițiști cu inimă bună și oameni corecți, că patria noastră nu este aici, pe pământ. A spus foarte clar Sfântul Apostol Pavel: «Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie». Noi căutăm o altă patrie și nădăjduim să o dobândim, chiar dacă vrednicia noastră nu este pe măsura strălucirii Împărăției care nu este din lumea aceasta. Acesta este îndemnul pe care am dori să-l adresăm celor care studiază într-o școală unde sunt reguli bine stabilite, unde este disciplină și mai ales unde au binecuvântarea unui locaș de închinare”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Comisarul-șef Vasile Tache, directorul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni și a adresat un îndemn elevilor prezenți: „Să vă rugați, pentru că rugăciunea este cea care vă va ajuta să mergeți cu bine mai departe, iar capela noastră cred că va oferi fiecăruia, atât timp cât stați în această școală, cel puțin într-un moment, un medicament pentru o problemă pe care nu o puteți trece. Mulțumesc pe această cale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fără al cărui sprijin nu ar fi fost posibil să ne întâlnim astăzi aici. Pictura a fost dăruită, cu binecuvântarea Preafericirii Sale, de absolvenți ai specializării de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din București”, a spus comisarul-șef Vasile Tache.
Părintele Grigore Melnic, protoiereu al Protopopiatului Câmpina, a primit Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”. Părintele Gheorghe Mantu, de la Parohia „Sfânta Treime” din Câmpina, a fost hirotesit iconom, iar ctitorii și binefăcătorii capelei au primit diplome omagiale.