În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfințiri de biserici în eparhii din Muntenia
Ierarhi din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au efectuat în Duminica a 7‑a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, vizite pastorale în parohii, au săvârșit Sfânta Liturghie și au sfințit locașuri de cult în prezența ctitorilor, autorităților locale, precum și a numeroși credincioși. Totodată, au rostit cuvinte de învățătură în care au tâlcuit pericopa evanghelică rânduită, au vorbit despre importanța Duminicii închinate Sfinților Părinți și i‑au binecuvântat pe credincioșii care au participat la sfintele slujbe.
În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit pictura și a binecuvântat lucrările efectuate la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”‑Scorțeni din județul Prahova. După slujba de sfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le‑a vorbit credincioșilor despre Duminica Părinților de la Sinodul I Ecumenic. „Era un preot pe numele lui Arie, care avea o învățătură greșită. El tăgăduia dumnezeirea Fiului. Îl socotea doar o creatură, fie și una superioară, dar el spunea că Fiul lui Dumnezeu, cea de‑a doua Persoană a Sfintei Treimi, nu este deoființă cu Tatăl. Acesta a adus tot felul de argumente, chiar și anumite cuvinte din Sfânta Scriptură greșit înțelese, el fiind foarte rațional. Întrucât se provocase foarte multă tulburare în Alexandria, dar și în întreg imperiul, Sfântul Constantin a propus adunarea unui sinod sau a unui conciliu din care au făcut parte 318 Părinți ai Bisericii. Episcopii veneau din tot imperiul, chiar și dincolo de granițele lui. Între acești episcopi adunați în anul 325 la Niceea se afla și un episcop din Dobrogea, așa cum aflăm din actele sinodului: «Nici Scitul nu lipsea din ceată». Sinodul a început în ziua de 20 mai 325 și s‑a încheiat în ziua de 25 august 325. După trei luni de discuții s‑a mărturisit în chip deplin și hotărât că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, deoființă cu Tatăl”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Sfințirea paraclisului spitalului din Ștefănești, județul Argeș
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat în Duminica a 7‑a după Paști slujba de sfințire a noului paraclis construit în incinta Spitalului de boli cronice și geriatrie din Ștefănești, județul Argeș. Paraclisul se află sub ocrotirea Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și le‑a vorbit credincioșilor despre semnificația Duminicii Sfinților Părinți.
Sfințirea picturii bisericii Parohiei Gugești II din Vrancea
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a sfințit duminică pictura bisericii parohiei vrâncene Gugești II, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. În prezența a numeroși credincioși, ierarhul a săvârșit, apoi, Sfânta Liturghie în locașul de cult, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat că Duminica a 7‑a după Paști a fost închinată celor 318 Sfinți Părinți participanți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, întrucât s‑au luptat pentru apărarea dreptei credințe și a unității Bisericii. „Și noi, cei de astăzi, avem aceeași datorie, de a păstra nealterat tezaurul credinței pe care l‑am primit de la strămoși și de a‑l încredința ca pe un giuvaer de mare preț copiilor și nepoților noștri, având convingerea că numai în dreapta credință ne putem mântui. Numai cine crede cu adevărat și Îl mărturisește pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, răstignit, înviat și înălțat la ceruri poate să aibă parte de viața veșnică, ce constă în cunoașterea lui Dumnezeu, după cum ne învață Mântuitorul”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a hirotonit întru preot pe diaconul Daniel Rebega pe seama Parohiei „Sfântul Spiridon” din municipiul Focșani, Protoieria Focșani I, iar la final a oferit diplome de vrednicie binefăcătorilor și ctitorilor, ne‑a transmis pr. Dragoș Olteanu, inspector eparhial.
Slujire arhierească în orașul Brăila
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat duminică slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Brăila. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și numeroși credincioși din parohie și din municipiul Brăila.
În continuare, ierarhul a oficiat slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi pe un podium special amenajat în parcul din apropierea bisericii. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Arhiepiscopul Dunării de Jos a tâlcuit pericopa Evangheliei rânduită, în care se arată că viața veșnică este cunoașterea lui Dumnezeu, Unul în ființă și întreit în Persoane. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a explicat și sensurile duhovnicești ale sfințirii unei bisericii, arătând că pentru a ajunge la acest moment înălțător al sfințirii, care se aseamănă cu un botez, este nevoie de mult efort, dăruire și lucrare sfântă.
De asemenea, cei care au sprijinit lucrările de zidire și înfrumusețare ale locașului de cult au primit din partea ierarhului diplome de ctitori, iar părintele protoiereu Mircea Băncilă a primit Ordinul „Sfântul Andrei” pentru clerici.
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a oficiat slujba de sfințire a lucrărilor exterioare realizate la locașul de cult al Parohiei Luica, Protopopiatul Oltenița, județul Călărași. La final, preotul paroh a primit din partea ierarhului rangul de iconom stavrofor pentru activitatea depusă în comunitatea parohială, dar și pentru lucrările realizate la sfântul locaș.