De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Sfințiri la mănăstirea ieșeană Șoldana
Obștea Mănăstirii Șoldana din județul Iași l-a avut în mijlocul ei, în duminica a treia din Triod, pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit noul lumânărar al mănăstirii, precum și alte anexe amenajate aici în ultimii ani.
Obștea monahală, dar și numeroși credincioși din comuna Andrieșeni au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei împreună cu un sobor de preoți și diaconi la Mănăstirea Șoldana.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Părintele Mitropolit Teofan a explicat că Biserica ne cheamă să înțelegem că viața noastră într-o zi tot se încheie: „Astăzi, înainte de Săptămâna brânzei, duminică, Dumnezeu a rânduit prin Biserica Sa să ni se amintească despre ceea ce va fi în ultima clipă a istoriei neamului omenesc, care coincide cu prima clipă a veșniciei, și anume venirea Domnului nostru Iisus Hristos a doua oară, pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți. Astăzi, Biserica ne cheamă să înțelegem că viața noastră, chiar dacă ni se pare a fi lungă, într-o zi tot se încheie. Și Domnul Hristos, prin Biserica Sa, dorește ca noi oamenii să încercăm a gândi, a medita nu numai la trecerea obișnuită a vieții noastre prin această lume, ci și la sfârșitul vieții noastre și la sfârșitul lumii”.
Totodată, ierarhul a mai subliniat și câteva aspecte legate de Judecata de Apoi: „Judecata de Apoi, când va avea loc, de cine vom fi judecați și pentru ce vom fi judecați? Trei întrebări sfinte cu răspunsuri pe care Dumnezeu, prin Biserica Sa, ni le oferă. Când va avea loc judecata? Lucrul acesta nu îl știe decât Dumnezeu, pentru că e bine ca omul să nu îl știe. Dacă omul ar ști că judecata ar fi peste veacuri, va cădea în lenevie, spunând: «Mai sunt atâția ani până la sfârșitul lumii». Dacă am ști că vine foarte devreme, mulți dintre noi ne-am frământa, ne-am agita, am cădea, poate, în disperare, știind că vine sfârșitul lumii. De aceea, Dumnezeu a lăsat ca acest lucru să îl cunoască doar El. Unde va fi judecata? Spune Scriptura că în Valea lui Iosafa, adică un loc din Țara Sfântă. Dar acest lucru îl putem înțelege că judecata va fi pe suprafața întregului Pământ, acolo unde oamenii au viețuit și vor viețui în ultima clipă a existenței acestei lumi. Și de Cine vom fi judecați? Spune Scriptura că vom fi judecați de Hristos, de Apostoli și de toți Sfinții. Întreaga judecată Dumnezeu a dat-o Fiului, ca El să ne judece, nu doar ca Dumnezeu, să ne judece și ca om, care a cunoscut ce înseamnă a fi om pe acest pământ purtător de trup, purtător de tristețe sau de bucurie, de prieteni sau de dușmani”.
În cadrul slujbei, drept răsplată pentru osteneala depusă în această obște monahală, starețul Mănăstirii Șoldana, arhimandritul Nectarie Voroneanu, a primit din partea Mitropoliei „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”. Totodată, Gheorghe Macovei și Eugen Șoroagă au primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni.
La final, arhimandritul Nectarie Voroneanu a rostit un cuvânt de mulțumire tuturor celor implicați în activitățile mănăstirii.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a binecuvântat osteneala mănăstirii din ultimii ani, sfințind lumânărarul recent amenajat, un corp de chilii, precum şi troiţa Maicii Domnului ridicată în cătunul Şoldana, în apropiere de poarta așezământului monahal.