Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfințiri și binecuvântări la mai multe locaşuri
În Duminica a 20-a după Rusalii, la unele catedrale şi biserici parohiale din eparhii ale Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, ierarhii au oficiat slujbe de sfinţire şi au săvârşit în continuare Sfânta Liturghie, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Cu această ocazie au fost acordate ranguri onorifice și distincții pentru slujitorii, ctitorii și binefăcătorii sfintelor locașuri. Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat duminică, 8 octombrie, slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul” din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, informează arhiepiscopiatomisului.ro. În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în data de 26 februarie 2012. Sub coordonarea pr. Viorel Stan, biserica a fost finalizată un an mai târziu, în martie 2013, având un stil arhitectonic ștefanian. Până în august 2015, pictorul Dorinel Coman a realizat pictura locaşului de cult, în frescă.
Parohia Oarja din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a îmbrăcat duminică, 8 octombrie, haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate situată în sudul județului Argeș au participat la slujba de sfințire a bisericii și la Sfânta Liturghie, săvârșite de IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, se arată pe site-ul eparhiaargeşului.ro. La slujbe au participat reprezentanți din administrația centrală și locală, precum și fiii satului. În cuvântul de învățătură, ierarhul a apreciat eforturile susținute ale credincioşilor, dar și dragostea și stăruința înaintașilor care au contribuit la ridicarea unei biserici cu o arhitectură deosebită. La final, preoții Gabriel Ilie și Adrian Cârstea au fost hirotesiţi iconomi stavrofori.
Duminică, IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a efectuat o vizită pastoral-misionară în Parohia Paltin, jud. Vrancea. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. La slujba arhierească au participat credincioși din parohie și din împrejurimi, printre care s-au aflat și copii îmbrăcați în frumoase costume populare. Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a oferit răspunsurile la strană. „Mântuitorul Hristos a murit pe cruce pentru păcatele noastre, apoi a înviat, ca să ne arate tuturor că nu moartea are stăpânire asupra omului, ci viața. Chiar și după plecarea sa din această lume trecătoare, prin moartea biologică, omul continuă să existe”, a subliniat ierarhul. Locașul de cult al Parohiei Paltin a fost construit între anii 2001 și 2005. În perioada 2008-2010, a fost împodobit cu pictură realizată în tehnica frescă de către pictorul Lucian Oprea din Focșani.
PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost prezent duminică în mijlocul credincioşilor din Parohia Smirna, Protopopiatul Slobozia, unde a oficiat Sfânta Liturghie, informează sf-esc.ro. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. Preasfinția Sa l-a hirotesit pe pr. paroh Marian Ion întru sachelar pentru activitatea depusă în cadrul comunității parohiale şi a acordat medalia aniversară a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor primarului Vasile Stroe și inginerului Adrian Georgescu pentru implicarea în bunul mers al lucrărilor ce s-au desfășurat la parohie.
PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie în noua Catedrală Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Giurgiu. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Sandu Gheorghiță, pe seama noii Catedrale Episcopale. La final, toți credincioșii au primit iconițe.
În Duminica a 20-a după Rusalii, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Tulcea. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică a duminicii, punând accent pe rolul tinerilor în viaţa de credinţă şi de har a Bisericii lui Hristos. Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Tulcea a fost împodobită recent cu o frumoasă pictură în stil bizantin, aflându-se în şantier de restaurare exterioară. În curtea locaşului de cult este îngropat Mitropolitul Nikifor de Karpat (†1893), care a trăit ultimii ani ai vieţii la Tulcea.