Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Simpozion Internaţional de Teologie Dogmatică la Tesalonic
În perioada 23-26 iunie a avut loc la Tesalonic, Grecia, a treia ediţie a Simpozionului Internaţional de Teologie Dogmatică. Tema propusă spre analiză şi dezbatere a fost circumscrisă sub titlul: "Funcţia şi limitele raţiunii în Teologia Dogmatică". Asociaţia Internaţională a Dogmatiştilor Ortodocşi (I.A.O.D.T.), care a luat naştere la Arad, odată cu prima sa conferinţă organizată în anul 2007 de către Facultatea de Teologie Ortodoxă de aici, s-a dorit a fi o platformă de dezbatere privind rolul şi misiunea teologiei în viaţa Bisericii şi a societăţii, în care, din doi în doi ani, teologii să poată contribui la conturarea unei viziuni asupra problematicii amintite. Din raţiuni obiective, cea de-a doua conferinţă s-a desfăşurat tot la Arad, în anul 2009, unde interesul faţă de acest demers a crescut, fapt atestat de numărul profesorilor şi cercetătorilor prezenţi.



.jpg)
