Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Simpozion internaţional de teologie la Târgovişte
La Centrul internaţional de conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte, s-a desfăşurat, în perioada 2-3 iunie, Simpozionul ştiințific internaţional „Lucrarea pastoral-misionară a Bisericii şi impactul social şi comunitar al acesteia - istorie, actualitate, perspective“, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Manifestarea a fost deschisă marţi, 2 iunie, de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, care a vorbit despre elementele principale ale paradigmei actuale de misiune şi pastoraţie eclesială, de provocările acesteia, precum şi de răspunsul adecvat al Bisericii, receptivă la nevoile fiilor şi fiicelor ei, utilizând cele mai noi mijloace de comunicare socială. Au luat cuvântul apoi prof. univ. dr. Călin Oros, rectorul Universităţii Valahia din Târgovişte, senatorul Leo Badea şi Cosmin Bozieru, viceprimarul municipiului Târgovişte.
În cadrul simpozionului, au prezentat comunicări reprezentanţi ai facultăţilor de teologie din ţară şi oaspeţi din străinătate, între care: pr. prof. dr. Viorel Ioniţă - Elveția, pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu - Universitatea din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Nicolae Necula - Universitatea din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitraşcu - Universitatea din Oradea, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Mettalinos - Grecia, prof. univ. dr. Maria Kolovopulu - Grecia, prof. dr. Pablo Argarate - Austria, şi prof. univ. dr. Nicolae Xionis - Grecia.
Pe parcursul a două zile au fost abordate teme centrale de misiologie şi pastoraţie, precum şi modalitatea în care spiritualitatea şi cultura ortodoxă sunt reflectate în opera Sfântului Ioan Gură de Aur sau a unor personalităţi eclesiastice româneşti.