După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Simpozion internaţional la Arad, dedicat Crezului ortodox
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad s-au deschis ieri, 8 iunie, lucrările unui simpozion internaţional prilejuit de Anul omagial al Crezului Ortodox, la care participă oaspeţi din ţară şi străinătate. Genericul sub care se desfăşoară evenimentul este circumscris temei: "Crezul niceo-constantinopolitan, expresie a credinţei Bisericii celei una şi nedespărţite. Istoric, doctrină şi spiritualitate".
Manifestarea a început dimineaţă cu un Te Deum în capela cu hramul "Cuviosul Maxim şi Sfântul Mare Mucenic Mina", a facultăţii. La festivitatea de deschidere, pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul facultăţii din Arad, a prezentat oaspeţii prezenţi, mulţumindu-le pentru participarea la acest simpozion, în instituţia teologică arădeană. Părintele prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, a transmis cuvântul de salut şi binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cuvinte festive de salut au mai adus Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, şi prof. dr. Florentina Muntean, prorectorul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad. În continuare, corul bărbătesc a oferit un scurt recital de muzică bisericească. Ieri au susţinut referate cunoscuţi profesori de teologie din Grecia, Austria, Germania, Bulgaria, precum şi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.



.jpg)
