Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Simpozionul internaţional „Columna 2000“
Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" a Parohiei Timişoara - Dacia a găzduit vineri, 30 noiembrie, cea de-a 24-a ediţie a Simpozionului internaţional "Columna 2000". Evenimentul a fost dedicat Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi Zilei Naţionale a României. În deschidere, pr. paroh Ioan Bude, protopop al Protopopiatului Timişoara I, a binecuvântat lucrările simpozionului şi a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură referitor la viaţa şi activitatea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul ţării noastre. În continuare, au luat cuvântul organizatorii evenimentului, apoi au avut loc susţineri de referate ştiinţifice în plen şi lansări editoriale, precum şi comunicări ştiinţifice în domeniile: istorie, istorie culturală şi învăţământ. Organizatorii simpozionului au fost Consiliul Judeţean Timiş, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, Asociaţia Naţională "Cultul Eroilor" din România - filiala Timiş, Parohia Ortodoxă Timişoara-Dacia, Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ "Ioan Slavici" Timişoara, Universitatea şi Liceul "Ioan Slavici" din Timişoara, Despărţământul "Ioachim Miloia" Timişoara al Astrei, Societatea culturală "Patrimoniu" Timişoara, Sindicatul Independent al Învăţământului Preuniversitar Timiş şi Federaţia "Spiru Haret".



.jpg)
