În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Simpozionul „Revoluţia de la 1848 din Transilvania“
Un simpozion, în care vor fi prezentate noile cercetări istorice referitoare la Revoluţia paşoptistă, va avea loc în data de 11 martie, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan“ din Sfântu Gheorghe, sub genericul „Revoluţia de la 1848 din Transilvania. Noi contribuţii documentare“. Evenimentul este organizat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, în colaborare cu Liga Cultural-creştină „Andrei Şaguna“.
Noi cercetări documentare despre Revoluţia de la 1848, din perspectiva istoriografiei româneşti, vor fi prezentate de un grup de specialişti în cadrul unui simpozion ce va avea loc săptămâna viitoare la Sfântu Gheorghe, în organizarea Centrului European de Studii Covasna-Harghita.
Directorul Centrului, dr. Ioan Lăcătuşu, a declarat că la lucrările simpozionului şi-au anunţat participarea cercetători ştiinţifici, muzeografi, arhivişti, profesori şi preoţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Ploieşti, Braşov, Topliţa, Bistriţa şi Sfântu Gheorghe, cunoscuţi pentru preocupările lor ştiinţifice legate de istoria Transilvaniei, conform Agerpres.
„Prezentăm din perspectivă strict ştiinţifică, documentară, noile cercetări istorice legate de Revoluţia paşoptistă (...) Vor fi puse în circuitul public valoroase rezultate ale istoriografiei româneşti privind evoluţia evenimentelor de la 1848, în general şi din Sud-Estul Transilvaniei, în special, cu consecinţele asupra populaţiei româneşti şi maghiare din zonă“, a precizat Ioan Lăcătuşu, citat de Agerpres. Comunicările ştiinţifice prezentate în cadrul simpozionului vor fi ulterior editate în publicaţiile Centrului European de Studii.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Liga Cultural-creştină „Andrei Şaguna“ şi va avea loc pe data de 11 martie a.c. la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan“ din Sfântu Gheorghe, sub genericul „Revoluţia de la 1848 din Transilvania. Noi contribuţii documentare“.
Centru al Episcopiei Covasnei şi Harghitei
Centrul Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan“ din cadrul
Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei s-a înfiinţat în luna februarie 1996, la propunerea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioan, şi are ca obiectiv de activitate cercetarea şi formarea unui fond documentar privind cultura şi civilizaţia românească în toate formele sale de manifestare, urmărită de-a lungul istoriei, inclusiv în contemporaneitate. Prin activitatea sa, centrul urmăreşte să asigure cunoaşterea şi evidenţierea la nivel corespunzător a aspectelor definitorii ale culturii şi spiritualităţii româneşti în raza de activitate a episcopiei.
Centrul asigură cadrul necesar pentru studierea istoriei Bisericii şi a comunităţilor româneşti ortodoxe din sud-estul Transilvaniei, pentru cinstirea memoriei înaintaşilor din zonă, a patronului spiritual al instituţiei, mitropolitul Nicolae Colan.
Centrul desfăşoară activităţi de cercetare şi documentare, constituie un loc de întâlnire a teologilor şi intelectualilor laici pentru a dezbate probleme de interes pentru ştiinţă, cultură, spiritualitatea românească ş.a.