În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sinaxa monahală în Arhiepiscopia Bucureştilor
În cadrul Sinaxei monahale, care are loc astăzi la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se întâlneşte cu stareţii, stareţele, egumenii, egumenele şi duhovnicii mănăstirilor şi schiturilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române. Sinaxa monahală va debuta cu Sfânta Liturghie care va fi oficiată în biserica Mănăstirii Christiana, începând cu orele 8.00, şi va fi urmată de şedinţa de lucru, în cadrul căreia vor fi dezbătute următoarele teme: „Viaţa monahală în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur şi astăzi“, „Tradiţie şi dinamism în viaţa monahală de astăzi“ şi „Misiunea monahului de astăzi“. Vor susţine referate ierom. Policarp Chiţulescu de la Mănăstirea „Radu Vodă“ şi coordonatorul Bibliotecii Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierom. Siluan Ionaşcu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Nicolae“ Sitaru şi monahia Mihaela Costache, stareţa Mănăstirii Pasărea şi directorul Seminarului Monahal Liceal „Sfânta Filofteia“ din cadrul mănăstirii. Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureştilor se va încheia cu vizitarea aşezământului social pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, care funcţionează în incinta Mănăstirii Christiana. z