Patru cete de colindători au vestit joi, 19 decembrie 2024, la Reședința Patriarhală, marea bucurie a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Sinaxa monahală la Sâmbăta de Sus
Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, a găzduit marți, 18 octombrie, sinaxa stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor de la mănăstirile și schiturile din eparhii ale Mitropoliei Ardealului. Lucrările sinaxei au fost conduse de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Alături de Mitropolitul Ardealului s-au aflat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Sinaxa monahală a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfinţitul Părinte Episcop Andrei în capela mănăstirii.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu a binecuvântat întâlnirea stareților și i-a îndemnat pe cei prezenţi să lucreze necontenit pentru buna rânduială a mănăstirilor și schiturilor și pentru păstrarea vieții duhovnicești din eparhiile transilvănene.
„Este șansa și obligația noastră de a păstra rânduiala liturgică corectă și completă. Numai în mănăstiri și la catedralele noastre se fac zilnic cele șapte Laude în acest fel. Dacă noi păstrăm rugăciunea aceasta liturgică, ea devine pentru noi model. Slujbele noastre sunt încununate de Sfânta Liturghie și este un pericol atunci când, săvârșind Sfânta Liturghie, credem că suntem stăpâni, facem numai niște mișcări și putem să sărim peste rugăciuni”, a subliniat ierarhul.
Protosinghelul Policarp Stoian, de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Bran, județul Brașov, a prezentat referatul „Sinteza învățăturii patristice asupra rugăciunii isihaste în scrierile Sfântului Paisie de la Neamț”.
În cadrul sinaxei au mai luat cuvântul Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu, care a adresat celor prezenţi îndemnul de a-și urma neîncetat vocația de a fi trăitori ai cuvântului dumnezeiesc; Preasfinţitul Părinte Episcop Andrei, care a subliniat rolul rugăciunii în viața monahului și a credinciosului, şi Preasfinţitul Părinte Episcop Nestor, care a vorbit despre rugăciunea împlinită prin iubirea față de Dumnezeu și față de semeni. Un cuvânt despre rugăciune și ascultarea monahală a rostit și Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărășanul, după care au luat cuvântul mai mulți stareți și duhovnici.
În ultima parte a sinaxei au fost discutate aspecte de ordin administrativ ale așezămintelor monahale din Mitropolia Ardealului.