În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sinaxă monahală şi conferinţă preoţească în Episcopia Covasnei şi Harghitei
La Miercurea Ciuc a avut loc Sinaxa monahală a stareţilor şi stareţelor din eparhie, această întâlnire fiind precedată de prima conferinţă preoţească din Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, împreună cu arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr., stareții și duhovnicii din cadrul eparhiei, cu ocazia Sinaxei monahale, în data de 19 februarie. Răspunsurile la strană au fost date de obștea monahală a Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae” din incinta Centrului eparhial. Părintele profesor Ioan Ică jr. a rostit un cuvânt de învățătură.
După Sfânta Liturghie a urmat Sinaxa monahală, care s-a desfăşurat în sala de ședințe a Centrului eparhial și a fost prezidată de către Preasfinţitul Părinte Episcop Andrei. Au fost prezenți stareți, starețe, duhovnici, monahi și monahii din tot cuprinsul eparhiei.
Arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr. de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu a susținut o conferință referitoare la tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți în Patriarhia Română. La final, ierarhul a mulțumit părintelui profesor pentru cuvântul adresat participanţilor la Sinaxa monahală.
Conferinţă preoţească
Preoţii din cele două județe ale Episcopiei Covasnei și Harghitei au participat, în 17 februarie, la Miercurea Ciuc, la conferința preoțească din primul trimestru al anului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de toți preoții episcopiei, sub protia Preasfinţitului Părinte Episcop Andrei, avându-l ca invitat pe părintele profesor Ioan I. Ică jr., care a adresat celor prezenţi un cuvânt de învățătură.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. Teodor Bijec, consilier administrativ bisericesc, a amintit despre importanța aniversării, la 15 februarie, a nouă ani de la momentul instalării în demnitatea de arhipăstor al acestor locuri a Preasfinţitului Părinte Episcop Andrei. Cu acest prilej, i-a transmis urări ierarhului din partea întregului sobor slujitor și cerându-i lui Dumnezeu ca să-i dăruiască mulți și binecuvântați ani spre arhipăstorirea celor încredințați.
Preasfinţitul Părinte Episcop Andrei a mulțumit pentru urările adresate şi a amintit istoria eparhiei şi pe toți ierarhii care de-a lungul timpului s-au jertfit pentru bunul mers al Bisericii lui Hristos din această parte de țară.
În cadrul conferinței pastorale, părintele profesor Ioan Ică jr. a vorbit despre tematica Anului omagial și comemorativ.