Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Bucureştilor
În Palatul Patriarhiei are loc astăzi sinaxa tuturor stareţilor şi stareţelor mănăstirilor şi schiturilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Întâlnirea este prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi are loc în Sala "Conventus" a Palatului Patriarhiei. În această dimineaţă, reprezentanţii mănăstirilor şi schiturilor din Arhiepiscopia Bucureştilor participă la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala patriarhală. Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne-a declarat că pe ordinea de zi se află mai multe teme despre viaţa duhovnicească în mănăstire, dar şi probleme de ordin administrativ. "În cadrul lucrărilor sinaxei se va prezenta referatul "Mănăstirea, familie spirituală luminată de botezul pocăinţei", apoi se va discuta despre problema sărăciei, a solidarităţii şi a întrajutorării, despre disciplina monahală, în special a candidaţilor la călugărie, precum şi despre probleme legate de hrană şi încălzire în mănăstiri. De asemenea, se va prezenta volumul "Mănăstirea Snagov. Istorie şi artă". Reprezentanţii tuturor mănăstirilor şi schiturilor din Arhiepiscopia Bucureştilor mai pot aduce în discuţie problemele pe care le au în obşte, pot cere sfaturi şi se pot consulta cu ceilalţi stareţi în vederea soluţionării lor", ne-a spus părintele arhim. Timotei Aioanei. Părintele arhimandrit ne-a explicat că sinaxa stareţilor şi stareţelor mănăstirilor şi schiturilor din cadrul unei eparhii a fost un obicei mai vechi, reluat după anul 1990 în Arhiepiscopia Iaşilor. "În Arhiepiscopia Bucureştilor, sinaxa este convocată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care este şi chiriarhul locului şi stareţul de drept al tuturor mănăstirilor şi schiturilor, după cum prevede Regulamentul Vieţii Monahale", a subliniat părintele arhim. Timotei Aioanei.