În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Slujba Aghesmei Mari în municipiul Călărași
Boboteaza a fost sărbătorită în mod deosebit și la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Volna din orașul Călărași, devenind deja o tradiție ca Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, să oficieze Sfânta Liturghie aici, la acest mare praznic împărătesc, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. O parte din Corul „Mihail Vulpescu” al Protopopiatului Călărași a cântat la slujbă.
La final, Preasfinția Sa a săvârșit slujba Aghesmei Mari. A urmat o procesiune în care ierarhul, soborul de preoți, mulțimea de credincioși și autorități locale au mers până pe malul Dunării, în Parcul Central al municipiului Călărași, unde așteptau mii de credincioși.
Aici, ierarhul a sfințit din nou apa și a aruncat în apele Dunării crucea, care a fost adusă la mal de cel mai vrednic dintre cei care au înotat să o recupereze. De asemenea, Preasfinția Sa a binecuvântat cu agheasmă caii care au fost aduși pentru acest moment, se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.



.jpg)
