În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbă arhierească în parohia Boteşti, Protopopiatul Roman
Credincioşii din parohia Boteşti, Protopopiatul Roman, au avut ieri bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe PS Ioachim Băcăuanul. Preasfinţia Sa a slujit Sfânta Liturghie şi a oficiat Parastasul pentru ctitorii Bisericii "Sfântul Nicolae", care şi-a serbat pe 6 decembrie hramul.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Nicolae" - Boteşti, Protopopiatul Roman. Prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul la Boteşti este una tradiţională, astfel că la momentul de rugăciune au participat atât enoriaşi din parohie, cât şi din alte sate învecinate. Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a citit în cadrul slujbei rugăciuni de binecuvântare şi de dezlegare pentru toţi cei prezenţi. La final s-a oficiat Parastasul pentru ctitorii bisericii din Boteşti şi pentru preoţii care au slujit în acest sfânt lăcaş. "Întrucât ne aflăm spre finalul anului 2012, PS Ioachim Băcăuanul a adresat un gând şi o binecuvântare credincioşilor, menţionând că biserica din Boteşti face parte din cele 20 de lăcaşuri de rugăciune ale Protoieriei Roman închinate Sfântului Nicolae. În cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, 64 de biserici au hramul Sfântului Nicolae. Am adus o rugăciune de mulţumire ocrotitorului acestei comunităţi pentru toate binefacerile revărsate în ultimul an. Părintele paroh Ioan Năstase a mulţumit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru că a slujit Sfânta Liturghie. Ierarhul nostru a oferit copiilor prezenţi câte o iconiţă cu Naşterea Domnului", a amintit pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman. După cum ne-a relatat pr. protopop Florin Ţuscanu, parohia Boteşti se află la graniţa cu judeţul Iaşi, având în jur de 200 de familii. "Părintele paroh Ioan Năstase are o activitate de peste 20 de ani în această comunitate creştină din Boteşti. Am avut cu toţii la Boteşti o zi binecuvântată şi o întâlnire de suflet. An de an, aşezăm o cărămidă la edificiul spiritualităţii înaintaşilor noştri", a adăugat pr. protopop Florin Ţuscanu.