În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbă arhierească la 1.700 m altitudine
În Duminica a VI-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a poposit la complexul monastic de la Piatra Tăieturii - judeţul Suceava, care şi-a sărbătorit unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Mănăstirea Piatra Tăieturii este situată în Munţii Bistriţei, la o altitudine de 1.700 m.
La Mănăstirea Piatra Tăieturii, IPS Părinte Pimen a oficiat Sfânta Liturghie dedicată hramului, înconjurat de părintele stareţ Antonie Brehuescu şi de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi părintele David Pristavu, slujitor al Aşezământului Românesc din Ierusalim. Alături de mica obşte de călugări, la slujba arhierească au participat locuitori din satele învecinate cu mănăstirea. Răspunsurile liturgice au fost date de un cor din Cernăuţi. Cuvântul de învăţătură al Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor a reamintit celor prezenţi necesitatea de a urma întocmai poruncile lui Dumnezeu: „Sfântul Ilie Tesviteanul a stăruit permanent cu învăţătura către poporul ales ca să păstreze curată credinţa şi viaţa potrivită poruncilor lui Dumnezeu. Oamenii rătăciţi din vremea marelui proroc începuseră să se închine nu lui Dumnezeu, ci idolilor - înfăţişări de animale, de păsări, de pietre. Rătăcirea de la dreapta credinţă duce la următorul lucru: omul îndepărtat de Dumnezeu săvârşeşte în viaţă numai ceea ce este rău, atât pentru el, cât şi pentru semenii săi. Sfântul Proroc Ilie s-a rugat lui Dumnezeu chiar şi pentru secetă, să nu plouă 3 ani şi şase luni, tocmai pentru ca, prin necaz şi suferinţă, oamenii să-şi aducă aminte de vieţuirea cea duhovnicească, de întoarcerea la credinţă. Învăţăm de aici că necazurile sunt îngăduite de Dumnezeu pentru îndreptarea noastră“.
După Sfânta Liturghie, credincioşii au participat la o agapă frăţească, oferită de părinţii călugări.