După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujbă arhierească la Biserica „Sfânta Parascheva“ din Strehaia
Duminică, 18 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va efectua o vizită pastorală în Parohia Strehaia. Cu acest prilej, ierarhul mehedinţenilor va săvârşi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva“, înconjurat de un distins sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa va oficia şi slujba de sfinţire a capelei din curtea bisericii, construită cu mare trudă de preoţii slujitori, susţinuţi de comunitate. Părintele paroh Ion Irinel Troacă face aleasă poftire enoriaşilor şi celorlalţi credincioşi din împrejurimile urbei să ia parte la bucuria duhovnicească a comuniunii euharistice, spre a petrece câteva ceasuri în rugăciune şi în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Răspunsurile stranei vor fi date de către Grupul psaltic “Sfântul Gheorghe“ de la Catedrala Episcopală din Turnu Severin, condus de arhidiaconul Mircea Pădureanu. (Cătălin Cernătescu)



.jpg)
